Proiectil de artilerie de calibru 120 de milimetri, găsit în Săldăbagiu de Munte

De Bihon.ro
Proiectil de artilerie de calibru 120 de milimetri, găsit în Săldăbagiu de Munte
© Foto: ISU Crișana
Un proiectil neexplodat, despre care se presupune că ar data din Al Doilea Război Mondial, a fost găsit pe raza localității Săldăbagiu de Munte.

Duminică, între orele 21:20 – 22:10, specialiştii pirotehnicieni ai ISU „Crișana” Bihor au fost solicitaţi să intervină în Săldăbagiu de Munte, unde, conform informaţiilor furnizate de apelantul numărului 112, în timpul unei plimbări prin pădure, a fost descoperită o muniţie.

După identificarea muniţiei – un proiectil de calibru 120 de milimetri provenit din cea de a doua conflagraţie mondială, specialiştii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat proiectilul în condiţii de siguranţă, în scopul distrugerii ulterioare prin explozie controlată.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă persoanelor care descoperă muniţii neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste.

proiectil Foto: ISU Crișana ©



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !