Promisiuni electrice pentru Renault

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
14Comentarii
De la stânga la dreapta: Florin Birta, Pasztor Sandor şi Yves Caracatzanis
De la stânga la dreapta: Florin Birta, Pasztor Sandor şi Yves Caracatzanis
De faţă cu directorul Dacia – Renault România, preşedintele de la Judeţ şi viceprimarul de Oradea s-au întrecut în promisiuni.

Autorităţile locale şi judeţene s-au lăudat în faţa directorului general Dacia – Renault România, Yves Caracatzanis, despre intenţiile de amplasare pe teritoriul municipiului Oradea şi a judeţului Bihor a unor staţii de încărcare electrică pentru autovehicule. Renault se ţine campion mondial în fabricarea autovehiculelor electrice. Dacă preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, a anunţat planuri judeţene pentru amplasarea a zece asemenea prize electrice pentru vehicule, în Bihor, viceprimarul Florin Birta a plusat, subliniind că în Oradea există deja o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens. Birta a făcut referire la un HCL care stabilea cinci amplasamente în Oradea pentru asemenea staţii electrice, pentru care Municipalitatea plănuia accesarea de bani nerambursabili prin Fondul de Mediu.

În ciuda faptului că preşedintele Pasztor a insistat asupra faptului că, în curând, Oradea va fi la doar zece minute de o autostradă ce duce spre Europa, cea din Ungaria, directorul Renault a infirmat orice posibilitate pentru o extindere sau relocare a platformei industriale de la Mioveni. În schimb, provocat de redactorul JB&BIHON, Caracatzanis nu a putut nega faptul că există în continuare riscul ca Renault să îşi mute capacităţile de producţie din România.

În vizita sa la Oradea – parte dintr-un turneu naţional, directorul general Caracatzanis s-a întâlnit cu dealerul local Auto Bara, în program figurând şi o vizită la UAMT.

Vizitate de directorul general Dacia – Renault, autorităţile locale şi judeţene s-au arătat foarte primitoare faţă de eventuale investiţii.

Atât preşedintele Consiliului Judeţean, cât şi viceprimarul Oradiei au vrut să-i transmită directorului general Dacia – Renault România o deschidere maximă faţă de Renault, din Bihor. Ambii, Pasztor şi Birta, au asigurat că în Bihor vor apărea mai multe staţii electrice pentru încărcarea vehiculelor electrice, acolo unde Renault este lider de piaţă în lume. Preşedintele CJ, Pasztor Sandor, a vorbit despre intenţia de a amplasa staţii electrice în zece locuri din judeţ. Şi, la nevoie, Judeţul le va şi finanţa, a afirmat preşedintele. „Avem Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi anumite proiecte dorim să le finanţăm prin ADD, cu oraşele din Judeţ”, a spus Pasztor, făcându-l pe viceprimarul Florin Birta să pluseze. „Administraţia locală este deschisă la vehiculele electrice. Consiliul Local Oradea are deja o hotărâre, prin care a stabilit deja patru staţii pentru încărcare electrică. Pentru acestea ne gândim chiar la atragerea de fonduri UE. De asemenea, vehiculele electrice sunt scutite total de impozit în Oradea”, a afirmat Birta. De altfel, hotărârea respectivă există încă din octombrie 2016, prin HCL fiind prevăzute cinci staţii în Oradea. Iar Fondul de Mediu era instrumentul financiar ţintit iniţial de autoritatea locală pentru finanţare. Valoarea investiţiei făcută public anul trecut era de peste 1,2 milioane de lei cu TVA. Din această sumă, valoarea eligibilă a proiectului era de peste 869.000 de lei, din care 80% ar fi finanţare nerambursabilă. Între timp, însă, nu s-au făcut progrese semnificative.

Marţi, directorul general Dacia – Renault şi cei doi reprezentanţi ai autorităţilor locale au vorbit şi despre oportunitatea colaborării pe partea de învăţământ dual, Renault având la Mioveni o şcoală profesională. Atât Pasztor, cât şi Birta şi-au exprimat sprijinul pentru o asemenea şcoală Renault şi în Bihor.

Bihorul s-ar avânta… degeaba?

Pasztor a insistat asupra faptului că Oradea va fi la 10 minute de viitoarea autostradă ce vine de la Debreţin, spre Oradea. „Oradea este cu cel puţin opt ore mai aproape de Paris decât sudul României”, i-a subliniat Pasztor oaspetelui francez. Degeaba, deoarece directorul general Yves Caracatzanis a negat orice posibilitate de mutare sau extindere a vreunei platforme industriale de producţie în judeţul Bihor. În schimb, directorul francez a subliniat că este foarte mulţumit de dealerul Renault Auto Bara şi că sunt trei furnizori Renault în Bihor: UAMT, Capirom şi Vernicolor.

„Am înţeles deja că, infrastructural, vom avea tot ce este nevoie. Depinde de potenţial, depinde de nivelul formării educaţionale şi profesionale. Avem deja furnizori aici, dacă se deschid noi oportunităţi, vom vedea în viitor. Însă nu acesta este scopul vizitei. Potenţialul de dezvoltare locală depinde şi de volumul de dezvoltare al companiei la nivel global. Nu există în plan să producem vehicule aici, în judeţ. Furnizori, da, însă producţie, nu. Nu este în plan”, a răspuns directorul Caracatzanis întrebării redactorului JB&BIHON.

Riscul mutării din România

Întrebat şi de evoluţia riscurilor ca producţia de la Mioveni să fie mutată în state din afara UE (precum Maroc – n.red.), directorul Dacia – Renault a avut un răspuns diplomatic. Caracatzanis a evitat să vorbească despre problema pe care România o are cu autostrăzile, din care rezultă timpi pierduţi. „În viaţă, ca şi în industrie, nimic nu e câştigat definitiv. Valoarea unui sit de producţie este dată de competitivitatea sa. Trebuie să fie competitiv faţă de concurenţa altor mărci, dar şi faţă de competiţia internă, venită din partea altor ţări care fabrică în grupul Renault. Sunt, însă, încrezător în viitor, pentru că ne luptăm zi de zi pentru a păzi nivelul performanţei şi al competitivităţii”, a declarat CEO Dacia – Renault, evitând să abordeze problema autostrăzilor lipsă.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor