În 15 aprilie, membrii Senatului Universității din Oradea (UO) sunt chemați să dezbată și să aprobe amendamentele la Carta Universității din Oradea și anexele acesteia. Până atunci, cadrele didactice, studenții și personalul didactic auxiliar și nedidactic de la Universitatea Oradea sunt chemați să facă observații pe marginea modificărilor aduse documentului care stabilește regulile de bază ale instituției.
Până în 10 aprilie, acestea trebuie trimise președintelui Senatului Universității din Oradea, prof. Sorin Curilă.
Propunerile centralizate și analizate până acum de către Comisia de Calitate a Universității au fost făcute, la sfârșitul anului trecut, de către studenții și personalul didactic și nedidactic al instituției. În luna decembrie 2018, amendamentele au ajuns pe masa Consiliului de Administrație al Universității, prezidat de rectorul Constantin Bungău.
O variantă a Cartei a fost supusă dezbaterii pe site-ul Senatului Universității și trimisă spre analiză Biroului Juridic al UO.
Propuneri
Noile amendamente se referă la mandatele șefilor Universității, dar și la incompatibilități. Astfel, nicio persoană nu poate avea o funcție de conducere mai mult de două mandate. Articolul din Cartă îi poate viza – dacă va fi votat de Senat în forma propusă – pe decani, prodecani, directori de departamente, pe președintele Senatului și președintele Comisiei de etică universitară. Aceștia nu vor putea ocupa această funcție mai mult de 8 ani – indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele şi de întreruperile acestora.
Această îngrădire este nouă. Până în prezent, Legea Educației interzicea doar rectorului să ocupe mai mult de două mandate, totalizând opt ani.
De asemenea, se dorește ca persoanele care se află în relație de soți, afini și rude până la gradul III inclusiv, să nu poată ocupa concomitent funcții de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională la orice nivel la UO. Nu pot fi numiți în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs ale căror decizii afectează soții, rudele sau afinii până la gradul al III-lea inclusiv.
Fără condamnați
De asemenea, noile modificări la Cartă prevăd că decanii vor fi aleși nu doar de o comisie numită de rector – cum este în prezent – ci și de membrii Senatului.
„Comisia paritară de concurs este constituită din rector şi reprezentanţii structurilor executive, în proporţie de 50%, iar a doua parte a comisiei este formată din reprezentanţi ai Senatului, desemnaţi de Senat. O comisie de divergenţe propusă de rector şi aprobată de Senat va rezolva cazurile de balotaj”, este stipulat în amendamentul supus spre dezbatere membrilor Senatului.
Un nou amendament îl vizează chiar pe rector. Dacă va trece de votul Senatului, acesta va putea fi revocat din funcție dacă rata execuţiei bugetare înregistrează valori negative doi ani consecutiv, rezervele financiare sunt în descreştere, dacă indicatorii lichidităţii şi ai solvabilităţii patrimoniale, precum şi echilibrul financiar, relevă o situaţie financiară precară şi o structură de finanţare instabilă.
De asemenea, cei din Comisia de Calitate vor ca dascălii care au comis fapte de corupție și au fost condamnați pentru acestea să fie incompatibili cu statutul de cadru didactic universitar.
„Până în 10 aprilie, propunerile sunt în dezbatere. În ședința din data de 15 aprilie a Senatului Universității vor fi discuții pe fiecare articol, și pe urmă se va vota”, a explicat Cornel Sabău, președintele Comisiei de Calitate a Universității.
CARTA Universității din Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!