Razie in Piata Cetate din Oradea

De Cristina Ghilea
4Comentarii
După somaţii, poliţiştii locali au confiscat marfa unor comercianţi care n-aveau forme legale.

Sub motivul „normalizării comerţului în cadrul pieţelor agroalimentare”, agenţii Poliţiei Locale Oradea au organizat o razie la cea mare piaţă din municipiu, care s-a lăsat cu somaţii repetate dar şi cu confiscarea produselor. Acţiunea s-a derulat la începutul weekendului trecut şi a aparţinut celor de la compartimentule Control Comercial, Protecţia Mediului – Poliţia Ecologică şi Ordine Publică.

„Acţiunea s-a desfăşurat pe platoul de la intarea în Piaţa Cetate, unde obişnuiescă să se aşeze comercianţi care ocupă domeniul public fără forme legale. Au fost depistate cinci persoane în această situaţie, de la care au fost confiscate 27 kg de pere, 19 kg de afine şi 6 kg de mure. Marfa a fost trecută în procesul verbal şi transportată la Zoo”, ne-a informat Monica Ambro, în numele Poliţiei Locale Oradea, cu menţiunea că urşii au apreciat în mod deosebit captura de fructe.

Confiscarea mărfii a venit ca măsură suplimentară pentru că vânzătorii somaţi de mai multe ori nu s-au conformat şi nu şi-au închiriat spaţii în incinta pieţii. Mai mult, comercianţii, unii dintre ei din Budureasa, de loc, nu aveau acte de provenienţă pe produsele oferite la vânzare, spun agenţii locali.

Control la cerşetori

ƒ„Deşi persoanele identificate au fost somate în repetate rânduri, cu privire la faptul că, expunerea spre vânzare de produse alimentare, haine vechi ori diferite obiecte casnice în locuri nepermise, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi începând de la 1.000 la 1.500 lei, iar pentru ca aceste fapte ilicite să nu se mai repete, poliţiştii locali au dispus confiscarea mărfii”, se arată într-un comunicat al Municipalităţii.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 12 din 1990, privind procedura de lucru în cazul confiscării, poliţiştii locali consemnează în procesul verbal de contravenţie cantitatea şi calitatea materialelor confiscate şi fotografiază materialele la confiscare şi la predarea acestora, către unităţile aparţinând SC ADP SA Oradea. Cu aceeaşi ocazie, poliţiştii locali au sancţionat, în baza Legii 61/1991, o persoană pentru apelarea la mila publicului, iar altele două au fost îndepărtate şi îndrumate către domiciliu. Poliţia locală avertizează că reziile de acest gen vor continua şi-n perioada imediat următoare.

Taguri: ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor