Razie la lemne, în Marghita şi Beiuș

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
6Comentarii
Razie la lemne, în Marghita şi Beiuș
O cantitate apreciabila de cherestea și lemne de foc ilegale au fost confiscate.

Miercuri dimineaţă, o amplă razie pentru depistarea şi combaterea delictelor silvice şi a actelor ilicite de comerț a fost executată de forţe impresionante. În intervalul orar 9:00 – 14:00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu cei ai Serviciului Rutier, cu polițiștii din Marghita, Valea lui Mihai, Săcueni și Biharia de la  Inspectoratul de Poliție Județean Bihor au făcut o razie în zona Marghita și pe raza de competență, în colaborare cu polițiștii de la transporturi feroviare, polițiști de frontieră, jandarmi, reprezentanți ai Gărzii Forestiere Bihor și ai altor instituții.

Forţele de ordine au legitimat 162 de persoane, au controlat 56 de autovehicule, au verificat două trenuri și 14 firme. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 50.525 lei, din care 16 potrivit Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 26 conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cinci la O.U.G. nr.28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, una la O.U.G. nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate și trei conform prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Confiscări

În timpul raziei, s-au confiscat 645 lei dintr-o  casă de marcat fiindcă nu au putut fi justificaţi. S-au confiscat  54 metri cubi de material lemnos, din care 51,5 valoric și 2,5 faptic – 25 metri cubi de cherestea și 29 metri cubi de lemne de foc – în valoare totală de 16.630 lei.

La o firmă de la Diosig, s-a constatat că aceasta  a expediat în luna august a.c. 26,5 metri cubi de lemne de foc, speciile fag şi gorun, fără documente care să ateste proveniența acestora. Prin urmare, lemnul a fost confiscat şi firma – amendată cu 5.000 lei.

La o altă firmă de la Valea lui Mihai s-a constatat că aceasta a expediat în cursul lunii august a.c. 25 metri cubi de cherestea de rășinoase, în valoare de 13.425 lei, fără documente care să ateste proveniența acesteia.

Şi în acest caz s-a confiscat cheresteaua iar firma a fost amendată cu 5.000 lei. La Marghita a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din comuna Marca, județul Sălaj, când trasnporta cu o autoutilitară 2,5 metri cubi de lemne de foc, speciile gorun, salcâm și carpen, fără să aibă aviz de însoțire a transportului de material lemnos. Şoferul a fost amendat cu 3.000 lei şi lăsat fără lemn.

Razie şi la Beiuş

După razia de dimineaţă din zona Marghita, seara, în intervalul orar 18:00 – 22:00, polițiștii de la Beiuş au descins într-o razie, cu aceeaşi temă de casă. Au legitimat 75 de persoane, au controlat 57 de autovehicule, au dat 31 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 7.315 lei şi au confiscat  800 de ţigarete nemarcate legal, în valoare de 400 lei și 1,87 metri cubi de lemne de foc, în valoare de 215,51 lei, fără documente legale.

De exemplu, la Budureasa a fost depistată o localnică de 40 de ani, în timp ce deținea, în scop de comercializare, 800 de țigarete (40 pachete de ţigări) nemarcate fiscal şi fără a deţine documente de provenienţă. Ţigările au fost confiscate, iar femeia a fost amendată cu 500 lei. Miercuri seara, la Tărcăița, a fost depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din comuna Tărcaia, județul Bihor, în timp ce transporta cu un tractor cu semiremorcă 1,874 metri cubi de lemne de foc de esență fag, fără a deține documente legale de transport. Şoferul a fost amendat şi lăsat fără lemne.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor