Reclamă atitudinea bodyguarzilor de la Apollo

De Dan Birta
Reactualizat la:
35Comentarii
Maria Danci şi Daniela Timiş sunt nemulţumite de atitudinea bodyguarzilor
Maria Danci şi Daniela Timiş sunt nemulţumite de atitudinea bodyguarzilor
Reprezentanţii SC Turism Felix spun că persoane din grupul din Maramureş au fost recalcitrante, fiind amendate de Poliţie.

Un grup de persoane din Maramureş a fost deranjat de atitudinea angajaţilor Protguard Invest care îşi desfăşurau serviciul, sâmbătă, 21 iulie, în Ştrandul Apollo din Băile Felix. Potrivit celor declarate de Daniela Timiş din Vişeu, care a venit la redacţia JB & BIHON împreună cu Maria Danci, angajaţii de la pază i-au amenințat pe copiii care se jucau cu pistoale cu apă că îi scot afară din ștrand.

„Consătenii noştri care au fost cu copiii, le-au luat pistoale cu apă din incinta ştrandului. Copiii s-au jucat prin bazin stropindu-se unul pe altul. Domnii de la firma de pază i-au ameninţat că îi scot afară pentru că stropesc. Au vorbit foarte urât cu noi. Pe un copil de 16 ani l-au luat de gât, spunând că «acuma o să-ţi scot poama». Atunci am intervenit eu şi i-am spus că nu-i dă el de mâncare. Noi, în grupul nostru, am fost 30 de persoane, dar au fost şi alte persoane de pe plajă nemulţumite”, a declarat Daniela Timiş.

Maramureşenii au făcut reclamaţii atât la administratorul ştrandului cât şi la conducerea firmei de pază. „Şi-au cerut scuze şi administratorul ştrandului şi şefa firmei de pază. Ne-au cerut să-i iertăm că sunt tineri”, a precizat Daniela Timiş.

Doamnele sunt hotărâte să nu se oprească aici, spunând că vor depune plângere atât la Parchet cât şi la Judecătorie. „Avem martori de la Brăila şi de la Bacău, care erau pe plajă şi au filmat discuţiile dintre noi şi agenţii de pază”, a explicat femeia.

Poziţia SCT Felix

Ne-am adresat reprezentanţilor SC Turism Felix, de care aparține Ștrandul Apollo, pentru a afla și poziţia lor. „Grupul acesta a fost şi anul trecut la noi. În data de 20.07.2018, turiştii au solicitat echipei de la Protguard să invervină pentru că sunt deranjaţi de un grup în care sunt adolescenţi care stropesc cu pistoale de apă în piscină. Agentul Protguard i-a rugat respectuos să nu mai stropească, spunându-le că se pot juca cu pistoale în piscinele pentru copii sau pe zona verde de lângă tobogane, unde nu sunt amplasate sezlonguri”, ne-au informat reprezentanţii SC Turism Felix.

Aceaştia au adăugat că persoanele în cauză au avut o atitudine recalcitrantă, iar agentul de pază a anunţat Poliţia Băile Felix, care a sancţionat contravenţional două persoane din grup cu suma de 500 lei fiecare. În acest sens, agentul Protguard a încheiat un raport de eveniment nr.6/20.07/2018, semnat şi de directorul Ştrandului Apollo.

„Am ales să optăm pentru o colaborare cu o firmă de pază, în cazul nostru Protguard, pentru că ne dorim ca toţi turiştii care vin la noi să fie în singuranţă. Colaborarea cu ei este foarte bună, de mulţi ani, de aceea credem că acuzaţiile că au vorbit urât şi au luat o fată de gât nu sunt întemeiate”, se precizează în comunicatul SC Turism Felix.

Contactând-o ulterior pe Daniela Timiş, aceasta ne-a precizat că a fost amendată pentru că a sunat la 112. Femeia era nemulţumită că a fost dusă la Poliţia Băile Felix în costum de baie.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor