Reconstruind km de magistrală termică în Oradea

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
13Comentarii
Reconstruind km de magistrală termică în Oradea
Peste 200 de muncitori şi zeci de utilaje sunt acum, pe străzile Oradiei, în cele 14 şantiere de înlocuire a magistratelor de termoficare.

Un recensământ al personalului de execuție aflat în şantierele pe termoficare, în aceste zile, în cele 14 locații aflate în execuție, arată că străzile oraşului sunt pline de meseriaşi: 23 de sudori, 53 de lăcătuşi, 45 de lucrători în construcții, 31 de mecanici utilaje, 26 de şoferi, 3 izolatori – 3 şi 18 ingineri şi maiştri. Un total de 57 de utilaje se găsesc în şantier, după cum urmează: 10 excavatoare, 9 buldoexcavatoare, 26 camioane şi basculante, 8 macarale, 2 încărcătoare telescopice şi 2 utilaje tip bobcat. Cu intarea în vară, şantierele s-au întins pe majoritatea străzilor din centru, cele mai ample dintre ele ţin de reabilitarea reţelelor de termoficare.

În exerciţiul financiar anterior s-au înlocuit peste 17 km de reţea de magistrală de termie. În noul program de finanţare, până la finalul acestui an, ar trebui înlocuiţi încă 20,28 km, în contui unui contract de finanţare în valoare de 118,8 mil lei, cu TVA.

La finalul acestei a doua etape, Oradea nu va fi nici la jumătatea procesului de reabilitare a reţelelor de termie, care totalizează peste 86 de km.

Executanţii lucrării în această a doua etapă sunt asocierea Energomontaj SA sucursala Timişoara – Elsaco Electronic SRL – Isoplus Romania SRL şi ISPE SA.

Lucrările constau din înlocuirea conductelor existente cu conducte noi în sistem preizolat, montate în majoritate direct în pământ pe un strat de nisip dar şi aerian pe stâlpii de beton existenți, urmărindu-se reducerea pierderilor de căldură din conducte. Se instalează vane noi de secționare, cu acționare electrică sau manuală, în cămine de vane noi sau reabilitate dar se montează şi un sistem de semnalizare şi alarmare a spargerii conductelor, cu precizie centimetrică, spune viceprimarul Mircea Mălan. Contractul prevede şi readucerea terenului afectat de lucrări la starea inițială.

Unic

„Oradea este singurul din ţară care are un contract de finanţare semnat şi care are derulate lucrări în baza acestui program. Anul trecut am realizat peste 5 km din cei 20,28 prinşi în această a doua etapă de reabilitare, rămân pentru acest an încă aproximativ 15 km. Vreau să mulţumesc orădenilor pentru răbdarea pe care au arătat-o şi să cer scuze pentru neplăceri”, a spus viceprimarul, prezent ieri pe şantierul de pe strada Dunărea-Republicii.

Contractul de execuţie al acestei etape are o durată de 10 luni, dintre care s-au consumat anul trecut 4 luni şi o săptămână. În 7 iunie 2017 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru acest an, în condiţiile în care executanţii au la dispoziţie 5 luni şi 3 săptâmâni să înlocuiască peste 15 km de conductă. „Am convenit cu executanţii să finalizeze toate lucrările care presupun punerea în funcţiune a reţelei înainte de momentul la care se va livra, în toamnă agentul termic către populaţie”, susţine Mălan.

Trafic blocat

Edilul a precizat că sunt zone unde va fi nevoie de oprirea totală a traficului: pentru conducta de pe str.  Shakespeare spre Biserica Emanuel va trebui oprită circulaţia tramvaielor pentru câteva săptămâni, din cauză că şanţurile vor fi prea aproape de şine. Este deja închisă partial Strada Dunărea şi sunt strangulaţii în mai multe intersecţii din oraş. Mălan spune că „aceste zone sensibile sunt atacate în perioada de vacanţe, când oraşul nu este atât de aglomerat”.

Neachitat

Lucrările terminate anul trecut, ca de altfel şi cele începute acum, au fost finanţate exclusiv de firmele din asociere. „Acum am depus documentele la Cluj, au ajuns la Bucureşti la Ministerul Dezvoltării, pentru a plăti cele peste 5 milioane de euro aferente anului trecut. Sper ca problemele din Guvern, apărute în aceste zile să nu ducă la întârzierea plăţilor, executanţii chiar au probleme serioase de finanţare”, zice Mălan.

Nu e, deocamdată, nicio şansă ca acestea să-şi încaseze banii de la bugetul local. „Primăria nu a decontat nimic, am făcut o cerere să plătească ministerul de resort direct. Fiind sume foarte mari, nu am vrut să grevăm bugetul local când există, la Guvern, finanţare la îndemână. Am sperat să meargă repede aceste lucrări, fiind singurul oraş care derulează lucrări pe POIM, pe termie, şi care a depus astfel de situaţie de plată”, se justifică vicele.

De altfel, la finalul anului trecut, când constructorii nu întrevedeau vreo posibilitate de a deconta ceva, au primit de la primarul Ilie Bolojan promisiunea că lucrările făcute se vor plăti de la bugetul local dacă într-un anumit termen nu se semnează contractul de finanţare al proiectului european. Semnarea a avut loc în acel termen, aşa că firmele sunt, şi acum, în aşteptarea banilor.

Suplimentare

Conform edilului, deşi încă nu s-a primit niciun leu din acest program, Primăria speră la o continuare: „lucrăm la pregătirea etapei a 3-a, înţeleg că Bucureştiul se află într-o situaţie foarte întârziată, foarte probabil vor pierde banii, asta înseamnă că vom avea la dispoziţie o sumă suplimentară”. El susţine că nu există riscul ca firmele să nu primească banii cheltuiţi în oraş.

14 „obiecte”

Astfel, la mijlocul acestei luni, se lucrează pe 14 aşa numite „obiecte”. Grupate pe categorii de lucrări şi pe zone, acestea sunt:

Obiect 2.1 – str Dunărea – lungime totală tronson: ~1085 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 420 m, lungime conductă montată 48 m. Se continuă montajul, scoaterea țevilor vechi şi curățirea şantului.

Obiect 2.2 – Str. Republicii – Bd Magheru – lungime totală tronson: ~1650 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 150 m. Lucrările sunt stopate pentru 24 de ore din cauza inundării traseului cu apă provenită dintr-o magistrală de apă spartă.

Obiect 2.3 – Str. Barierei – lungime totală tronson aerian: ~1380 m, lungime conductă montată 228 m.

Obiect 3 – Str. Averescu – lungime totală tronson: ~100 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 97 m, lungime conductă montată 97 m.

Obiect 4.1 – Str. Eforiei, C-tin Noica – lungime totală tronson: ~1480 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 50 m. Lucrări demarate in data de 14.06; în 16.06 se va începe realizarea unui cămin subteran în str. Noica.

Obiect 4.2 – Str. Peței – Ogorului – lungime totală tronson aerian: ~1700 m, lungime conductă montată 330 m. Traseu aerian se confectioneaza subansamble.

Obiect 6.1 – Incinta CET – Magistrala Oraş – lungime totală tronson aerian: ~1532 m, lungime conductă montată 180 m.

Obiect 6.2 – str Uzinelor – lungime totală tronson aerian: ~743 m. Conducta veche este tăiată pentru dezafectare pe o lungime de 200m.

Obiect 7 – Str. T. Vladimirescu – lungime totală tronson: ~495 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 190 m, fără desfacerea canalului termic, operațiune care se va efectua după golirea rețelei estimată în 20.06.

Obiect 9 – Bd. Decebal – lungime totală tronson: ~450 m. Se executa pe data de 15.06.2017 sondaje pentru descoperirea traseului; Sapaturile incep din data de 23.06.

Obiect 11.2 – Str. Horia – lungime totală tronson: ~720 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 220 m, lungime conductă montată 48 m.

Obiect 11.3 – Str.Sextil Puşcariu – lungime totală tronson: ~984 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 30 m.

Obiect 12 – Str. M. Viteazu – lungime totală tronson: ~735 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 101 m, lungime conductă montată 101 m.

Obiect 15 – Str. Leonardo Da Vinci – lungime totală tronson: ~943 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 200 m

Obiect 17 – Str. A. Andrițoiu – lungime totală tronson: ~282 m, săpătura executată pe o lungime de aproximativ 67 m, lungime conductă montată 22 m.

Obiect 18 – Str. Oneştilor – lungime totală tronson: ~1120 m. Sunt în execuție realizarea de provizorate, montajul propriuzis al rețelei noi va începe după 23.06. 2017



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor