Retrocedarea, utila in campanie

De Cristina Ghilea
4Comentarii
Retrocedarea, utila in campanie
Restituirea bunurilor confiscate de stat e o temă preferate a popularilor maghiari în campania electorală.

Mai multe acţiuni de protest au fost programate de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) faţă de blocarea retrocedării câtorva bunuri imobiliare în justiţie.

Pentru miercuri, de la ora 18.00, este anunţată o astfel de acţiune în jurul clădirii care adăposteşte Colegiul Naţional Mihai Eminescu, din strada Roman Ciorogariu, a anunţat Csomortany Istvan, lider local al PPMT. Imobilul este cerut spre retrocedare de Ordinul Premonstratens iar la protest va participa şi episcopul reformat Csuri Istvan împreună cu apropiaţi ai acestuia. „Va fi o slujbă în biserica de pe strada Roman Ciorogariu apoi vom aprinde lumânări în jurul clădirii”, spune Csomortany Istvan.

Acelaşi scenariu se va repeta vineri, în faţa fostului spiral de boli infecţioase de pe strada Republicii, cândva în cursul după-amiezii. Acţiunea se va muta, săptămâna viitoare la Borş, unde se va protesta pentru retrocedarea composesoratului „Aurul verde” şi apoi la Sânmartin, în faţa unui conac confiscat de comunişti.

„Restituirea bunurilor trebuie dusă la capăt indiferent că proprietarul a fost un cult religios sau o persoană fizică”, cere liderul popularilor.

PPMT avertizează asupra unui nou „pericol” care-i paşte pe cei ce urmăresc să-şi recapete bunurile confiscate de comunişti. „Se pregăteşte o nouă lege care, în loc de restituirea în natură sau despăgubirea la valoare pieţei, să prevadă plata a doar 10-15% din preţul stabilit de Guvern pentru imobilele revendicate”, spune Szilagyi Zsolt, candidat al PPMT în alegerile parlamentare.

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor