S-a impus într-o lume a bărbaților! Orădeanca Lilla Leopold una din cele trei femei fotograf de maşini exclusiviste din lume

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Orădeanca Lilla Leopold a reuşit să intre în lumea bolizilor exclusivişti.
Orădeanca Lilla Leopold a reuşit să intre în lumea bolizilor exclusivişti.
A fost prima elevă de la Liceul de Arte Oradea care şi-a dat Bacalaureatul din fotografie. Portofoliul pe care l-a prezentat a luat note maxime. A fost doar începutul.

Azi, Lilla Leopold face performanţă într-un domeniu în care mai sunt recunoscute doar două femei: fotografiază maşini exclusiviste. Cea mai scumpă: Ferrari 250 GT SWB, care valorează 15 milioane de euro.

Pentru tine, maşina e sinonimă cu irezistibilul. Cum a început povestea aceasta de dragoste dintre tine şi automobile?

Lilla Leopold: Când eram mică, eu nu mă jucam cu păpuși Barbie, ci eram atrasă de mașinuțele Match Box ale fratelui meu. Și visam că va veni o zi în viața mea când voi deveni fotograf de autoturisme. Familia mea zâmbea, spunând: „Ce copil naiv…’’

Tu ai mers mai departe, chiar dacă nimeni nu credea că îţi vei urma visul…

L.L: Întotdeauna am fost atrasă de arta fotografică și de autoturisme. Așadar, mi-am urmat inima și mi-am concentrat toată atenția spre această artă.

Încă în școala generală am primit primul meu aparat de fotografiat, iar în liceu (fiind elevă la Liceul de Arte din Oradea) am avut mare noroc cu doamna profesoară David Maria, care mi-a permis să dau Bacalaureatul din fotografie, primul caz de până atunci la Liceul de Arte. Pentru portofoliul pe care l-am prezentat, profesorii mi-au acordat note maxime. Acum eram sigură că trebuie să urmez o universitate în domeniu, ca să-mi aprofundez cunoștințele în această artă.

lilla-leopold-4

M-am înscris la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Fotografie. Pe parcursul celor trei ani de studii eram nevoită să răspund cerințelor, fără a introduce autoturisme în fotografiile mele. Noi trebuia să facem artă. Nu eram dezamăgită, din contră. Învățam și lucram cu sârguință pentru a înțelege și asimila tainele acestei meserii. Totuși, căutam modalități pentru a-mi face un portofoliu excelent în ceea ce visam. Cutreieram străzile Clujului și lăsam bilețele de contact pe mașinile parcate care mi-au atras atenția.

Deci, dincolo de dorinţa de a învăţa tainele meseriei, gândul de a fotografia maşini îţi călăuzea paşii…

L.L: Cu diploma în mână și cu portofoliul acum deja finalizat, am început să-i contactez pe cei mai mari artiști din domeniul acesta. Ce căuta o fată tânără ca mine în acest domeniu? Cum de sunt pasionată de mașini? Întrebările acestea mi-au fost puse de fiecare dată, până când Uli Heckmann, talentatul fotograf artist de autoturisme din Germania, mi-a spus: „Lilla, only two women exist at this point in this domain, you could be the third” (Lilla, doar două femei există în momentul acesta în acest domeniu, tu poți deveni a treia)”.

Vorbele artistului mi-au dat aripi. Era cel mai mare compliment primit până atunci în viața mea.

Apoi, ai trecut la nivelul următor…

L.L: Mi-am canalizat gândurile, luând decizia într-un moment oportun, să ies din zona mea de confort și să arăt lumii ce pot. M-am mutat în Olanda și, nu după mult timp, adică două luni, talentul mi-a fost apreciat. Am fost angajată la Stam Renault dealership din Olanda, ca fotografă de mașini exclusiviste, iar după două luni am fotografiat pentru prima dată la revista Octane, o publicație de autoturisme.

De atunci am zeci de articole publicate, sute de fotografii și patru coperte de revistă semnate cu numele meu. Am avut șansa de a fotografia de la mașini oldtimer până la mașini noi, ieșite din fabrică.

Ne-ai putea numi imaginea unei maşini care ţi-a rămas pe retină?

L.L.: Cea mai specială și mai scumpă mașină pe care am fotografiat-o a fost un Ferrari 250 GT SWB, din care există doar câteva exemplare, având o valoare de aproximativ 15 milioane de euro. Lista mașinilor fotografiate este cam lungă, dar vă dau câteva exemple: TVR Tuscan; Jaguar-Dtype, F-type, E-type; Ferrari, Mercedes, Porsche, BMW, Audi, Plymouth Road Runner etc.

Ce se întâmplă la o şedinţă foto cu maşini?

L.L.: O ședință foto de acest gen constă în căutarea locațiilor perfecte până la post-producție. De obicei încerc să caut o locație care se potrivește automobilului și spiritului acestuia, după care, de multe ori, locul trebuie vizitat, deoarece este una când vezi poze despre locația respectivă și alta când te afli la locul respectiv. De multe ori închiriem și piste de curse.

lilla-leopold-1

Încep ședința cu poze statice; exterior, interior, după care efectuez poze în mișcare. Acestea se delurează în două feluri: o dată eu stau, iar mașina trece pe lângă mine cu o viteză de aproximativ 50 km/oră – această acțiune se numește „panning’’, iar a doua este când eu mă aflu în portbagajul unei mașini, iar autoturismul care trebuie fotografiat vine după noi, cu o viteză de 80/90 km/oră – această acțiune se numeşte „car-to-car shot’’.

Ai avut întâlniri cu personalităţi în timpul şedinţelor foto?

L.L.: Anul trecut am fost contactată de Fabrica de mașini Donkevoort din Olanda, al cărei partener oficial este Tom Boonen, campion mondial la ciclism profesionist, pentru a-i fotografia automobilul primit din partea fabricii, fotografii care au fost publicate în Belgia.

Am mai avut onoarea să o fotografiez și pe Yvette Fontaine, câștigătoarea Campionatului Saloon Car din Belgia, în 1969. Ea a fost prima femeie în acest sport. Pentru mine a fost o experiență unică, deoarece amândouă suntem femei pasionate într-o așa-zisă lume a bărbaților.

Tot așa, am avut ocazia să fotografiez un Jaguar D-type, automobil original, care a câștigat Le Mans în 1957. Momentan, autoturismul se află la Muzeul Louwman din Olanda.

Te simţi împlinită după astfel de experienţe?

L.L.: Experiențele acestea sunt unice. Aici nu mai este vorba doar de a fotografia mașini, ci vorbim despre istorie, despre momente din trecut, care readuc timpul în zilele noastre. Te așezi în mașină și simți parfumul trecutului. Simți adrenalina care înconjura pilotul, atingi volanul și simți mâini tremurând, dar pline de putere, voință și încredere. Te uiți în oglindă și parcă vezi cum ceilalți concurenți se apropie de tine, începi să transpiri, dar dorința de a câștiga se dublează acum în tine. Mirosul combustibilului este infiltrat în interiorul automobilului. Asta numesc eu artă; sursă de inspirație, care mă ajută în exprimarea emoțiilor, ca să pot arăta frumosul, ca să ating inimile vizionarilor.

 Care e visul tău acum?

L.L.: Aș dori să revin în țară, să fac cunoscut acest mod de abordare și percepție a acestei arte fotografice, mai puțin cunoscute la noi. Mi-aș dori foarte mult să ajungem la un nivel internațional înalt, să fim și noi printre cei mai buni artiști fotografi din acest domeniu – arta fotografierii automobilelor.

lilla-leopold-16



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor