Salariile angajaților și bugetul județean, la mâna liberalilor

De Călin Corpaş
9Comentarii
Salariile angajaților și bugetul județean, la mâna liberalilor
„Este prima dată în România când un Consiliu Județean nu are buget.

Săptămâna trecută, salariile au fost plătite în proporție de doar 70%. Iar luna viitoare salariile nu se vor putea da deloc, cel mai probabil, dacă bugetul nu va fi votat de către PNL”, subliniază Ioan Mang, președintele PSD Bihor. Mang afirmă că liberalii au o singură observație – și anume că sunt prea puțini bani alocați pentru clădirea-ruină ce a găzduit Policlinica mare, de pe strada Republicii. Acolo CJ a alocat doar 200.000 de lei, susținând că nu se va putea cheltui mai mult anul acesta.

Tot Mang respinge aserțiunile cuscrului său, liberalul Avrigeanu, cum că teatrul maghiar și revista de cultură maghiară Varad ar fi avantajate, în raport cu Teatrul Regina Maria, respectiv revista Familia. „Sunt teorii!”, susține vicele. Mang așteaptă acum ca președintele Iohannis să promulge în această lună legea prin care consilierii locali și județeni vor fi validați de instanță, nu de colegii lor de plen. „Sper ca președintele Iohannis să conștientizeze că nu se rezolvă doar problema din Bihor. Nu e normal ca (în ședința de constituire a Consiliului – n.red.) un consilier nevalidat încă să îi valideze pe cei care alfabetic sunt în fața lui”, afirmă Mang.

Foncea să lase spitalul

Vicepreședintele CJ Bihor îi solicită consilierului județean PNL Dacian Foncea să renunțe la funcția de manager de la Spitalul Municipal, dacă tot nu dorește s-o exercite. Devenit manager prin concurs, Foncea s-a autosuspendat din funcție, susținând că OUG 8/2018 îi permite acest lucru, dacă deține o funcție de demnitate publică. Însă Mang subliniază că legea se referă la situațiile în care un manager, în cazul acesta unul sanitar, este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică. Ceea ce nu e cazul la Foncea, acesta fiind consilier județean înainte să se înscrie la concursul de la Spitalul Municipal Oradea. „Îi solicit să renunțe la funcția de manager, deoarece el este azi incompatibil. Să lase acolo pe altcineva, pentru că Spitalul Municipal cu Secția de oncologie are nevoie de un manager, nu de un consilier județean care nu ține la spitalul acela. Să lase pe altul să fie manager”, spune Mang, subliniind că dacă Foncea nu optează clar pentru una dintre cele două poziții, în situația aceasta va pierde mandatul de la spital, începând cu 29 aprilie.

Foncea a ales să nu aleagă între CJ și spital, pentru a putea ține în continuare, în șah, coaliția ce conduce azi Consiliul Județean, aflată la egalitate în plen, 17:17, cu opoziția PNL, din care face parte și Dacian Foncea.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor