Salvamontiştii, despre căpuşe

1Comentariu
Salvamontiştii, despre căpuşe
Lipsa zilelor geroase din iarnă a determinat proliferarea căpuşelor, implicit o incidenţă mult mai crescută, în acest sezon, a muşcăturilor de căpuşă, atenţionează salvamontiştii bihoreni.

Ei informează că tot mai mulţi turişti solicită membrilor patrulelor Salvamont ajutor pentru îndepărtarea acestui periculos parazit.

Reprezentanţii Salvamont – Salvaspeo Bihor recomandă turiştilor să aleagă cu atenţie locul de popas, în special dacă, în zona în care doresc să instaleze cortul sau să stea o zi la plajă, se observă urme ale tranzitării zonei de către oi, capre etc. – fecale, smocuri de păr agăţate între crengile arbuştilor etc. Aceste animale sunt de regulă purtători ai acestor paraziţi.

Pe unde

Căpuşa îşi introduce capul adânc în pielea vicitimei căutând să ajungă la un vas de sânge capilar (subţire). Fălcile foarte puternice se încleştează motiv pentru care este extrem de greu de extras din locul muşcăturii, apreciază salvamontiştii. Fiind un parazit care se hrăneşte cu sângele victimei, cel mai des atacă zone în care pielea expusă este mai subţire şi puternic vascularizată: zona axilară, zona inghinală, zona urechilor, a gâtului dar pot fi regăsite şi pe mâini, picioare, torace sau chiar pe spate.

E bine ca, fie la plecarea de la locul de popas, fie după ce ajungeţi acasă sau la locul de cazare, să vă inspectaţi cu atenţie suprafaţa corpului, în mod special în cazul copiilor, mai ales dacă aveţi certitudinea sau bănuiala că în zona există căpuşe.

Dacă aţi contractat parazitul, acesta trebuie îndepărtat cât mai repede cu putinţă. De preferinţă această procedura ar trebui efectuată de o persoană care ştie să cum să procedeze corect, medic sau persoană cu instruire în acordarea primului ajutor medical.

Salvamontiştii subliniază că metodele tradiţionale („băbeşti”), aplicate în trecut (arderea cu flacăra brichetei, jar de lemn sau ţigară, aplicarea unui strop de ulei, benzină sau petrol) nu sunt recomandabile întrucât chiar dacă determină moartea insectei, din momentul în care se aplică acest „tratament” până în momentul în care insecta moare, aceasta are timp suficient să regurgiteze conţinutul tubului digestiv sub piele.

Prin acest mod, agenţii patogeni din sistemul digestiv al căpuşei ajung foarte uşor în fluxul sanguin al celui muşcat putând determina contractare unor boli cu urmări foarte grave şi periculoase cum sunt boala Lyme, meningoencefalita, tularemie, babesioza, Febra de Colorado şi chiar paralizii, spun salvamontiştii. Majoritatea afecţiunilor pe care căpuşele le pot determina au ca principale semne şi simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă, mialgii. Simptomele pot debuta încă din prima zi de la muşcătură până la 3 săptămâni. Uneori, simptomele sunt însoţite de apariţia unor pete roşiatice la locul leziunii.

Pericolul rămîne la fel de mare şi în situaţia în care insecta este decapită şi capul acesteia rămîne fixat sub piele.

Cum e bine

Una dintre cele mai recomandate proceduri de îndepărtare a insectei constă în prinderea atentă a corpului cu o pensetă subţire, din genul celor utilizate de cosmeticieni şi tracţionarea uşoară şi atentă pentru a evita decapitarea şi menţinerea tracţionării până când insecta îşi descleştează voluntar fălcile.

Locul muşcăturii trebuie dezinfectat cu betadină.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor