Bărbatul suferind de dizabilităţâi vizuale şi locomotorii îşi petrece nopţile prin gară sau în alte locuiri ferite dar zice că îi e frică de scandaluri şi hoţi. A ajuns, acum, este la mila comunităţii şi a instituţiilor sociale. „În 2001 – 2011 am locuit în căminul social de la Cominca, pe strada Octavian Goga. Când acesta a intrat în renovare, am fost daţi afară cu toţii. După aceea m-a primit în gazdă Fundaţia Smiley. Mi-a expirat şi acolo termenul, contractul se face pe doi ani iar acum m-am dus să fac demersuri la Primărie ca să obţin locuinţă socială. Am depus anul trecut dar mi s-a respins din cauza datoriilor. Mi s-a spus că pot primi un acoperiş deasupra capului numai dacă plătesc datoria”, povesteşte omul. În cei zece ani de şedere la Cominca, a acumulat 2.700 de lei datorie. „Singurele mele venituri sunt indemnizaţia de handicap, de 234 de lei, numai că acum îmi expiră şi certificatul şi pentru controalele medicale trebuie alţi bani. Cel puţin 200 de lei, că toţi oftalmologii sunt privaţi”, spune Robert Rădulescu.
„Cer sprijinul oamenilor, dacă ma pot ajuta, de la primărie şi de la instituţii. Cine crede că mă poate ajuta, îl rog să mă caute la telefon la 0751.354.306. Mi-am deschis acum şi un cont, dacă se găsesc binevoitori – RO64BTRLRONCRT025499001. Nu am lucrat niciodată, dar pot face munci uşoare la parcuri, la adunat mizerii sau menajere mai lejere”, spune orădeanul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!