Săptămână începută cu amenzi

De Alexandra Lăzureanu
Săptămână începută cu amenzi
În prima zi a săptămânii, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică s-au aflat ca de obicei la datorie pe şosele.

Oamenii legii au acţionat şi de această dată pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate la început de săptămână, au fost aplicate 286 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 82.970 lei. Totodată, șase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi cinci tamponări. 158 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 35 de participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 13 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni technice, zece pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, iar 70 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, luni, în jurul orei 8:32, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Urvind a fost depistat clujeanul C.M., în vârstă de 58 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară cu viteza de 118 km/h, înregistrată radar. De asemenea, luni, în jurul orei 12.07, tot pe D.N. 1, în afara localităţii bihorene Săcădat a fost depistat orădeanul I.C.R., în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 117 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.

Băută la volan

În aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 6:05, pe drumul județean 792/A, în localitatea bihoreană Tinca a fost depistată M.P.N., în vârstă de 21 de ani, din Tăut, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarei auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. De asemene luni, în jurul orei 17.30, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Oradea a fost depistat orădeanul şi N.B.I., în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având expirată perioada de valabilitate a numărului de înmatriculare provizoriu de la începutul lunii decembrie 2013. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase