Şapte milioane de euro vin spre Bihor

De Simona Drimbău
Şapte milioane de euro vin spre Bihor
Zeci de fermieri bihoreni au semnat joi la OJFIR Bihor contractele de finanţare.

Ca de fiecare dată bihorenii s-au arătat foarte interesaţi de accesarea fondurilor europene. Aceste lucru este dovedit şi de faptul că din cele 3.500 de proiecte selectate pentru finanţare în cadrul submăsura 6.3 –Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, nu mai puţin de 475 sunt din judeţul Bihor. „Din 47 milioane de euro, suma care a fost scoasă la licitaţie pe submăsura 6.3, peste şapte milioane de euro au revenit judeţului Bihor”, ne-a spus Cristian Buzlea, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor.
Ieri, dis de dimineaţă, o primă tranşă de ferimieri cărora li s-au aprobat proiectele au venit la OJFIR Bihor pentru a semna contractele de finanţare.

Marea majoritate a agricultorilor au ferme mixte. „Eu lucrez pământul de 30 de ani. Am şi animale aşa că acest sprijin este mai mult decât binevenit pentru a ne ajuta să ne modernizăm şi extindem gospodăria”, ne-a spus Florian Sime din localitatea Bălaia.

Viziuni de exdindere are şi un alt ferimeri care ieri a semnat pentru a primi cei 15.000 de euro. Ioan Gherla din Vârciorog cultivă acum legume în câmp dar doreşte ca la anul să-şi construiască şi un solar. Şi cum doar cine încercă are şanse de reuşită, Locenţ Nelica din Burzuc nu s-a descurajat când în 2017 nu a reuşit să depună la timp proiectul ci a mai încercat şi a reuşit. Acum cu banii primiţi vrea să-şi mai achiziţioneze vaci pentru carne dar şi pământ.

Fonduri epuizate rapid

În cadrul submăsurii 6.3 sunt sprijinite investiţiile pentru creşterea competitivităţii exploataţilor agricole prin dotarea cu utilaje şi echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum şi investiţiile pentru modernizarea fermei, în special cele de dimensiuni medii şi asocieri de ferme mici şi medii dar şi îmbunătăţirea calităţii activelor fixe.

Bineficiari ai sprijinului acordat prin submăsura 6.3 sunt fermierii, care deţin în proprietate sau folosinţă o exploataţie agricolă încadrată în categoria de fermă mică, adică între 4.000 – 11.999 SO (valoarea producţiei standard).

Valoarea sprijinului nerambursabil este de 15.000 de euro şi se acordă în două tranşe. 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanţare.

Cererile de finanţare a fermelor mici au putut fi depuse începând cu 1 august 2018, atunci când a fost deschisă sesiunea, iar termenul limită pentru depunere era data de 31 decembrie 2018. Cu toate acestea, la 15 octombrie fondurile nu doar că fuseseră epuizate, ba chiar suma totală a solicitărilor de finanţare era de două ori mai mare decât valoarea totală a sprijinului acordat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !