Scadenta la cererile pe suprafata

De Simona Albinaru
Traian Abrudan
Traian Abrudan
Pentru ca toţi fermierii să poată depună cererile la APIA se lucrează şi sâmbăta.

Fermierii mai pot depune cereri de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă fără penalităţi până pe data de 15 mai.

„Pentru cererile de plată depuse după această dată se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2012, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs”, a precizat Traian Abrudan, directorul APIA Bihor.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună, conform programării comunicate prin invitaţie, la Centrul Judeţean sau la unul din cele opt Centre Locale APIA arondate (Oradea, Aleşd, Beiuş, Ştei, Săcueni, Salonta, Tinca, Marghita), o singură cerere de plată. Fermierii care, în anii anteriori, nu au depus cerere pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă trebuie sa se prezinte la Centrul Local APIA pe raza căruia au terenurile sau domiciliul sau la Centrul Judeţean APIA Bihor dacă utilizează o suprafaţă de peste 50 ha.

„Pentru ca toţi fermierii să poată depună cererile funcţionarii public din cadrul Centrului Judeţean APIA şi din cele opt centre locale APIA din judeţu vor fi prezenţi la serviciu atât în data de 5 mai cât şi în data de 12 mai”, a punctat Traian Abrudan.

 Beneficiari

Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţă de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

Pentru Campania 2012, România beneficiază de o alocaţie financiară de 1,087 miliarde euro din FEGA pentru plata unică pe suprafaţă.

Pentru Campania SAPS 2012 au fost programaţi 39.339 de fermieri, în baza cererilor depuse în anul precedent. Până în prezent la Centrele Locale APIA şi-au depus cererile pe suprafaţă un număr de 30.878 fermieri (78,5%), iar la CJ APIA un număr de 260 fermieri cu suprafeţe de peste 50 ha, dintr-un număr de 821 în Campania SAPS 2011.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase