Se pregatesc de iarna

Se pregatesc de iarna
Comandamentul de iarnă al Oradiei a primit OK-ul consilierilor locali.

La 15 grade câte sunt acum, la început de noiembrie, Consiliul local dezbate componenţa şi atribuţiile comandamentului de iarnă. Conform proiectului de hotărâre ajuns pe masa aleşilor locali, activitatea acestuia se desfăşoară în intervalul 15 noiembrie anul acesta – 15 martie 2012.

Comandamentul municipal condus de viceprimarul Gheorghe Carp coordonează şi controlează activitatea celor două firme care lucrează la deszpăpezire, RER Ecologic şi Selina SA.

Membrii comisiei formate la nivelul operatorului local de salubriate, sub conducerea directorilor Ionel Ban şi Gabriela Mălinaş,nu pot părăsi Oradea în intervalul 15 noiembrie-15 martie, decât cu aprobarea expresă a conducerii şi trebuie să fie disponibili la telefon sau staţie mobilă la orice oră.

Material antideparant

De la mijlocul lui noiembrie, la intersecţii şi pe străzile cu intensă circulaţie ar trebui să apară recipientele cu nisip şi sare. „În cadrul acţiunilor de deszăpezire şi combatere a poleiului se va acţiona cu prioritate pe arterele de penetraţie în oraş, pe principalele bulevarde, pe traseele mijlocelor de transport în comun, în intersecţii, la semafoare, treceri de pietoni precum şi poduri şi pasarele”, prevede regulamentul de intervenţie împotriva efectelor iernii.

Conform acestuia, dacă stratul de zăpadă este mai mic de 5cm, în maxim o oră de la alertare, ar trebui să se intervină cu minim două utilaje pentru împrăştiat mecanic materiale antiderapante iar în maxim patru ore principalele artere şi intrări să fie circulabile. Mobilizarea de forţe este, evident, mai mare în caz de ninsori consistente. În depozitele societăţii de salubrizare sunt acum 400 tone de nisip 350 tone de sare şi 100 clorură de calciu lichidă.

Fact box:

Componenţa comandamentului de iarnă:

Gheorghe Carp – viceprimar, preşedinte

Mircea Ghitea – director Direcţia Tehnică

Aurelia Ţenţ – director adjunct Direcţia Tehnică

Emil Benţan – director adjunct Direcţia Tehnică

Liviu Andrica – director ADP SA

Ionel Ban – director producţie RER Ecologic

Ioan Lengel – comisar şef Poliţia Municipiului Oradea

Călin Roman – director Selina

Istvan Csuzi – director OTL SA

Ovidiu Gavra – director Compania de Apă Oradea

Leontin Pătcaş – şef birou în Direcţia Tehnică

Mircea Stejărean – şef serviciu în Directia Tehnica

Dan Vancea – consilier, Direcţia Tehnică

Stefan Berhencz – consilier, Direcţia Tehnică

Ioan Pop – consilier, Compartimentul Protectie Civila PSI

Fact box:

„Acţiunile de prevenire şi combatere a urmărilor fenomenelor metorologice periculoase se va desfăşura în funcţie de intensitatea acestora pe următoarele faze, astfel:

combaterea formării poleiului, neutralizarea acestuia

deszăpezire – când stratul de zăpadă este sub 5 cm, numai la solicitare expresă

deszăpezire – când stratul de zăpadă este mai mare de 5 cm”,

se arată în HCL-ul votat de consilieri.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !