Speranţe reduse pentru revenirea pe primul loc

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Speranţe reduse pentru revenirea pe primul loc
În urma înfrângerii de la Bucureşti, din etapa a 31-a a Ligii Naţionale, CSM CSU a pierdut din nou primul loc în clasament, fiind devansată de Steaua CSM EximBank, chiar dacă ambele echipe au acelaşi număr de puncte, 53.

Steliştii beneficiază însă de avantajul meciurilor directe, câştigând trei din cele patru partide disputate (una la Bucureşti şi două la Oradea). În ultima etapă din sezonul regulat, Steaua CSM va juca pe teren propriu cu CSU Atlassib Sibiu, iar CSM CSU va primi vizita celor de la U BT Cluj-Napoca. Echipa noastră ar putea reveni pe primul loc doar în cazul unui joc favorabil de rezultate, adică să câştige meciul cu Clujul, iar Steaua CSM să piardă acasă cu Sibiul. Trebuie însă subliniat faptul că dacă Steaua CSM învinge pe CSU Atlassib, CSM CSU Oradea are asigurat locul secund, indiferent de rezultatul din ultimul meci, cel cu U BT Cluj-Napoca.

Oradea ar putea întâlni de mai multe ori Clujul

BASCHET. CSM CSU Oradea şi U BT Cluj-Napoca ar putea fi adversare de mai multe ori în perioada care urmează. Primul meci direct va fi cel de miercuri, de la Oradea, din ultima etapă a sezonului regulat. Cele două echipe se pot reîntâlni la 11 aprilie, în finala Cupei României, dacă vor reuşi să treacă de semifinalele turneului Final Four, în cadrul cărora U BT Cluj-Napoca întâlneşte Mureşul Târgu Mureş, iar CSM CSU joacă în compania lui Dinamo. În fine, Oradea şi Clujul pot fi din nou adversare în semifinalele turneului play-off al Ligii Naţionale, dacă vor izbuti să depăşească faza sferturilor de finală.

De notat faptul că echipa noastră n-a reuşit să învingă pe U BT Cluj-Napoca în niciunul din cele trei meciuri directe din actualul sezon, clujenii impunându-se cu scorurile de 75-62 şi 87-85 la Cluj-Napoca, respectiv 68-67 la Oradea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor