„Intenţia noastră a fost să ne mişcăm repede, să avem cât mai rapid un parc industrial. Aceasta fiindcă parcul a fost solicitat de potenţialii investitori în zonă. Cu toţii au cerut infrastructură, un parc industrial. Avem terenul. E situat la ieşirea dinspre Lunca spre Câmpani, la dreapta, spre depozitul de explozibili. Arcul se va întinde pe o suprafaţă de 15 ha şi e plasat în zona în care va trece şi șoseaua de centură Ştei – Beiuş. Avem o linie de tensiune medie şi am depus un proiect pe PNDL pentru alimentarea cu apă şi canalizare. Parcul industrial este cuprins în PUZ, care este aprobat”, explică Iulian Bălaj, primarul de Ştei.
Studiu sociologic
Proiectul parcului industrial este susţinut şi de un studiu sociologic care a avut ca obiect identificarea numărului de locuri de muncă necesare.
„La Ştei stăm foarte bine din perspectiva forţei de muncă ocupate. Conform studiului, în Ştei 108 oameni căutau un loc de muncă. Dintre aceştia, 85 nu fuseseră niciodată angajaţi. Sunt în schimb 250 de pensionari care lucrează, au un job. Acest parc l-am gândit însă pentru zona Şteiului, nu doar pentru Ştei, fiindcă nu putem gândi decât să ne dezvoltăm toţi împreună. Conform studiului sociologic, în zona Ştei – prin care se înțelege de la Pietroasa până la Câmpani – necesarul de locuri de muncă este de 1.500. În acest context, cred că cu trei-patru fabrici în parcul industrial rezolvăm problema forţei de muncă neocupate”, a mai adăugat primarul Iulian Bălaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!