Lucrare de doctorat a autorului, cele doua carti se constituie în doua volume ale unei istorii, prima, a presei oradene, de-a lungul a mai mult de un deceniu, din decembrie 1989 si pâna în 2000. Totodata, cele doua volume reprezinta si debutul în volum al unui dintre cei mai activi publicisti locali, caruia îi place sa se descrie ca fiind „campion al proiectelor ratate”.

În calitatea sa de editor al cartilor, Mircea Bradu - el însusi autor al unui proiect, înca neconcretizat, de dictionar al gazetarilor oradeni - s-a simtit dator sa sublinieze ca presa oradeana, una cosmopolita prin excelenta, merita atentia oamenilor de litere.

Imaginatie verbala debordanta

Invitat sa vorbeasca despre carte, redactorul-sef al Jurnalului bihorean, Alexandru Seres, a facut o analiza exhaustiva a lucrarii, presarata atât cu laude, cât si cu critici. Comparând stilul alert al cartii cu cel al unui roman politist, Seres considera ca Florin Ardelean si-a împlinit, prin aparitia acestor carti, ambitia de a deveni prozator.

Chiar daca îl acuza de subiectivism în ceea ce priveste „propriile odrasle”, redactorul-sef al J.b. apreciaza atitudinea necrutatoare, de chirurg fata de institutiile media si proiectele jurnalistice în care nu a fost implicat. „Farmecul deosebit al acestor doua carti este dat de comentariile care însotesc lunga însiruire de întâmplari. Inventivitatea lexicala a lui Florin Ardelean, imaginatia sa verbala debordanta produc caracterizari memorabile, care dau forta punctelor sale de vedere”, spune Alexandru Seres.

Vârsta ideala a istoricului

Coordonator al lucrarii de doctorat a lui Florin Ardelean, istoricul Viorel Faur s-a vazut nevoit sa recunoasca faptul ca rolul sau la aceasta lucrare a fost unul de colaborator. „Consider aceasta aparitie o reusita. Cu aceasta prima sinteza a presei oradene suntem câstigatori, suntem singurii din România care avem asa ceva”, afirma Faur.

Ultimul pe lista vorbitorilor, autorul a tinut sa multumeasca celor care i-au reclamat lipsa de interes pentru debutul literar. „Este o frivolitate sa debutezi în volum la 48 de ani”, a decretat Ardelean, convins însa ca nu a facut o greseala amânând aceasta premiera: „La 25 de ani, daca as fi scris o asemenea lucrare, as fi încercat sa demonstrez ca eu sunt cel mai genial, la 35 as fi fost patimas, dar dupa 45 de ani, vârsta pe care o consider a fi ideala pentru un istoric, nu mai am cum sa fiu afectat de aceste ambitii si patimi”.

Florin Ardelean nu a ratat ocazia de a reitera ca aceste carti sunt dedicate jurnalistilor oradeni, fiecaruia dintre ei în parte, dar si credinta sa ca presa scrisa este „regina” mass-media, „în vreme ce televiziunea si radioul nu sunt decât clipe exaltate ale presei”.

Valentin Buda

© 2005-2010 - Inform Media