Parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță Bihor (SAJ Bihor) numără acum 77 de mașini, dintre care 10 sunt noi, fiind aduse anul trecut.
Înnoirea parcului auto al serviciilor medicale de urgență se impune a se face la cinci ani, pentru a da randament. După o pauză de vreo zece ani, începând de anul trecut, s-a reînceput înnoirea parcurilor auto ale serviciilor medicale de urgență din toată țara.
Ambulanța Bihor va mai beneficia de încă cinci ambulanțe tip A2, pentru transport neasistat, care vor fi folosite la internări și externări ale bolnavilor nedeplasabili sau pentru pacienții care nu se pot prezenta la consult sau investigații medicale.
Fiecare substație SAJ Bihor va avea câte două – trei mașini noi, a declarat managerul unității, dr. Liciniu Venter.
El a informat și că, în curând, în jur de 6 mașini (tip B1 și B2 Mercedes Vito) care lucrează în operativ din 2008 vor fi puse în rezervă fiindcă fiecare are parcurși între 900.000 – 1 milion de km. În felul acesta, SAJ Bihor va funcționa doar cu mașini din 2013 – 2015. De reținut că rulajul mașinilor și numărul de kilometri parcurși sunt foarte mari, datorită numărului mare de solicitări și, de pildă, o mașină de ambulanță Renault, primită anul trecut a ajuns deja la 90.000 km, a adăugat dr. Venter.
Trimite articolul
XIeri (26.11.2019)în jurul orei 14 la City taxi o comandă suna cam așa:doi taximetriști la etajul 1 etc.pentru a duce o clienta acasă,doamna fiind operată și trebuia susținută plus ca avea bagaje.Comanda a fost onorată.Comentariile cred ca sunt de prisos.
Scuze am uitat sa precizez comanda era la Spitalul județean et1 chirurgie