Aceasta după ce episcopul reformat a luat contact cu secretarul de stat de la Ministerul Sănătăţii din Ungaria, Gabor Zombor care a văzut proiectul viitorului spital orădean şi studiul de fezabilitate al acestuia. Conform erdon.ro, Spitalul ar urma să fie construit pe un teren în suprafaţă de 3,5 ha achiziţionat de Episcopia Reformată în zona Real 2, spre Biharia. Pentru construcţie sunt necesari aproximativ 3 miliarde de forinţi, iar episcopul speră să obţină finanțare din partea Ungariei. Pentru dotarea spitalului ar mai fi necesari încă 1,5 miliarde de forinți. De tratament în noua unitate spitalicească se va putea bucura toată lumea, fără discriminare. Intenţia episcopului este ca spitalul să poată încheia contract și cu Casa de Asigurări de Sănătateastfel încât să poată acorda o atenție deosebită nevoiașilor. „Va fi un spital generalist, în care vor funcționa cele mai importante secții de specialitate, dar dorim să ne axăm și pe domeniile deficitare, respectiv să acordăm o atenție sporită persoanelor cu dizabilități locomotorii. Iar după înființarea unei secții de reumatologie am crea condiții și pentru colaborarea cu stațiunile termale din apropiere”, a declarat episcopul Csury Istvan pentru erdon.ro.” El a arătat că crearea unui sistem de asigurări private este, de asemenea, în studiul Bisericii Reformate şi a spus că negocierile serioase au fost deja efectuate cu sistemul de asigurări de sănătate românesc, deoarece, se mizează pe asigurarea funcţionării spitalului din mai multe surse. Episcopul a spus că spitalul se va construi sub umbrela Episcopiei Reformate pentru a se asigura că regula de bază după care va funcţiona unitatea spitalicească va fi umanismul.
Spital sub umbrela episcopului
Un proiect mai vechi, din 2010, al episcopului reformat de Piatra Craiului Csury Istvan prinde contur.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Drumul Expres, Podul „Prezan” din Dragoș Vodă sau Podul „Sovata” din Ioșia, sunt câteva din inițiativele edilitare care, în ciuda cârcotașilor ce nu vroiau să le vedeau utilitatea, și-au vădit totuși importanța, la scurt timp după inaugurare, prin gradul lor mare de folosință.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducerea Consiliului Județean Bihor a prezentat bilanțul pe 2023, în cadrul unei conferințe de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și reprezentantul companiei SC Dumexim SRL au semnat săptămâna aceasta, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Probabil în 9 din 10 gospodării încă se mai regăsește cafetiera clasică a cărei rezervor se umple cu apă, se pun câteva lingurițe de cafea măcinată în sită și se pune pe aragaz până când dă apa în clocot.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!