Succes pe tocuri – ediţia III

Succes pe tocuri – ediţia III
În urma impactului deosebit de care s-au bucurat cele două ediţii anterioare, Junior Chamber International Oradea vă invită la Succes pe tocuri III, iniţiativă dedicată exclusiv femeilor.

Dacă în cadrul evenimentelelor precedente, femei reprezentative din domenii profesionale diverse au împărtăşit experienţele lor personale pe drumul spre succes, ediţia din acest an se doreşte a fi inedită, reunind prezentarea unor poveşti de succes cu caracteristicile unui eveniment de business networking.

Participantele din acest an provin din mediul de afaceri orădean fiind antreprenori, manageri, consultanţi, practicieni de profesii liberale. Acestea se vor cunoaşte într-un mediu cât mai informal, îşi vor prezenta domeniile de business pe care le reprezintă precum şi provocările profesionale cu care se întâlnesc în activitatea curentă. Date fiind dificultăţile economice actuale, evenimentul doreşte să ofere femeilor de afaceri locale un cadrul optim schimbului de reţete ale succesului o dată cu schimbul de cărţi de vizită.

Scopul unui Business Networking Event este identificarea oportunităţilor de afaceri între participanţi, modelul de desfăşurare al evenimentului fiind dezvoltat pe baza experienţei de mai mulţi ani a organizaţiilor similare din diferite oraşe din ţară şi străinătate. Astfel, se stabilesc grupuri de câte doi participanţi care vor avea la dispoziţie 5 minute pentru a-şi prezenta domeniul de activitate. După expirarea celor 5 minute, partenerii se schimbă, astfel ca toţi participanţii să aibă ocazia de a schimba cărţi de vizită între ei, să lege parteneriate sau să obţină recomandări. Junior Chamber International Oradea a adus pentru prima dată acest tip de eveniment networking în mediul de afaceri local, organizând trei ediţii anterioare.

În deschidere, dna prof. univ. dr. Anca Dodescu, Expert al Comisiei Europene şi Organizaţiei Europene de Cooperare şi Dezvoltare pentru Entrepreneurship & Employment,  va vorbi despre Antreprenoriatul feminin ca temă inedită de cercetare. Câteva dintre aspectele care vor fi abordate sunt: diferenţe privind antreprenoriatul în rândul femeilor la nivel mondial, particularităţile pentru ţara noastră şi judeţul Bihor în special, importanţa politicilor şi strategiilor speciale destinate stimulării antreprenoriatului feminin, care este situaţia actuală în Uniunea Europeană şi România.

Vă aşteptăm joi, 7 martie 2013, începând cu ora 17:45, în sala Toscana a Hotelului RAMADA din Oradea, pentru a lua parte la eveniment.

Program

17:45 – 18:10 Sosirea participantelor

18:10 – 18:20 Intro Succes pe tocuri – Ligia Oala, manager proiect

18:20 – 18:35 Antreprenoriatul la feminin – prof.univ.dr. Anca Dodescu

18:35 – 20:15 Schimb de cărţi de vizită între participante

20:15 – 21:00 Cocktail – business networking informal

Prezentare Junior Chamber International

Junior Chamber International (JCI) este cea mai mare organizaţie pentru tinerii lideri şi antreprenori din lume, cu peste 200.000 de membri activi, milioane de alumni care se implică în proiecte, programe, întâlniri şi evenimente pe 5 continente, în peste 110 ţări şi 6.000 de comunităţi locale. 

JCI Oradea a fost înfiinţată în anul 2009 ca o necesitate la realităţile economice locale. Mediul de afaceri slab dezvoltat şi neomogen a determinat nevoia creerii unei Camere de Afaceri a Tinerilor care să îi sprijine pe intreprinzătorii orădeni în demersul lor de a se dezvolta şi afirma pe piaţă. JCI Oradea este o platformă care permite tinerilor profesionişti, lideri şi antreprenori să contribuie la producerea de schimbări pozitive în societate prin dezvoltarea de proiecte prin care îşi pot promova abilităţile de leadership, capacităţile antreprenoriale, principiile de responsabilitate socială şi valorile personale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !