Sute de copii la Ambulanta Oradea

Sute de copii in curtea Ambulantei Oradea
Sute de copii in curtea Ambulantei Oradea
Sute de copii au inspectat, în grupuri, de luni până miercuri Ambulanţa Oradea şi substaţiile din judeţ. În cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor a fost solicitat pentru a oferi elevilor din diferite şcoli informaţii despre munca din urgenţe.

Pentru a ajunge fiecare copil să inspecteze maşina de ambulanţă, elevii au fost programaţi pe zile şi pe ore, la fel ca la pompieri.

Miercuri, mai multe grupuri de elevi, de diferite vârste şi din şcoli diferite au sosit în vizită la sediul Ambulanţei Oradea, de pe str. Snagovului. Copiilor li s-a explicat ce înseamnă o urgenţă medicală, că fiecare urgenţă este de un anumit fel, că echipajele medicale ce se deplasează la cazuri sunt formate din ambulanţier, asistent şi medic, după tipul de urgenţă.

Cum era de aşteptat, bucuria copiilor a fost „inspecţia” unei maşini de ambulanţă. Cei mai curioşi dintre copii au avut voie să intre în pielea unui pacient care e aşezat pe targă. Interes crescut însă l-au prezentat bordul maşinii de ambulanţă şi interiorul ei. Unii dintre puşti nu s-au putut abţine şi au testat mănuşile de unică folosinţă, alţii au ţinut morţiş să vorbească la megafon, alţii au testat girofarurile maşinii, iar alţii au rămas gură-cască la instrumentele medicale din interiorul maşinii de ambulanţă.

 O.S



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !