Tânăr de 24 de ani, arestat pentru pornografie infantilă

Reactualizat la:
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru pornografie infantilă
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv, el fiind cercetat pentru distribuirea în mediul online a aproape 1.900 de materiale pornografice cu minori.

Pe 13 noiembrie, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Oradea, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat de 24 de ani, din Carei, judeţul Satu Mare, bănuit de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

În fapt, în perioada mai – octombrie 2015, prin intermediul unei conexiuni la internet, cel în cauză ar fi stocat, distribuit şi ar fi pus la dispoziţia publicului mai multe fişiere cu materiale pornografice cu minori.

În urma percheziţiei domiciliare, efectuată în Carei, judeţul Satu Mare, poliţiştii au ridicat unitatea centrală a calculatorului folosit în activitatea infracţională, iar în urma percheziţiei informatice au fost depistate aproape 1.900 de fişiere, video şi fotografii, cu materiale pornografice.

Pe 13 noiembrie, bărbatul în cauză a fost prezentat instanţei, care a dispus măsura arestării sale preventive pentru 30 de zile.

În aceeaşi cauză, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Oradea efectuează cercetări şi faţă de un alt bărbat de 58 de ani, din Carei, judeţul Satu Mare, bănuit de asemenea de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase