Targ de carte Gaudeamus 105 – în inima Oradiei

De Cristina Ghilea
Targ de carte Gaudeamus 105 – în inima Oradiei
Târgul orădean de carte din acest an aduce publicului oferta a 60 de edituri.

Miercuri la amiază are loc deschiderea oficială a târgului de carte Gaudeamus, din Piața Unirii, ediția din acest an reunește în cortul alb din Piața Unirii un număr de expozanți fără precedent, în Oradea. Cortul de 800 de mp va adăposti oferta a 60 de edituri.

În numele organizatorilor, Radio România, stația Cluj în cazul Oradiei, Connie Chifor a punctat „contextul 100% aniversar în care se derulează evenimentul” – e anul Centenarului, se împlinesc 90 de ani de la înființarea postului de radio și, în 9 mai, în ziua inaugurării, va fi Ziua Europei.

„Veți găsi la târg un stand dedicat Centenarului, unde se pot răsfoi și studia volume pe această temă, pe care apoi, cei interesați, le pot achiziționa la standurile participanților. Inițiativa a avut un succes peste așteptări la Cluj, în urmă cu o lună”, a expicat ea.
Chifor susține că Târgul Gaudeamus este un eveniment în creștere de la an la an, fapt dovedit de interesul crescut al editurilor. „Suntem nevoiți să refuzăm cererile de înscriere venite în ultimul moment”, exemplifică ea.

La Oradea participă peste 60 de expozanți în 46 de standuri. „Recomandăm vizitatorilor ca, în cazul în care nu găsesc o editură din primul tur, să ceară informații. Sunt edituri care care expun carte de la mai multe companii la standurile lor”, precizează organizatoarea.
Aceasta a precizat că Oradea e singurul oraș în care autoritățile locale se implică din primul pas în organizarea și buna desfășurare a târgului.
Implicarea Primăriei se face prin Agenția de Promovare a Turismului în Oradea și Regiune, care asigură cazarea și masa staffului târgului și se ocupă de avizele și autorizațiile necesare evenimentului.

Acțiunile din programul târgului sunt grupate pe două categorii mari: lansări de carte și ateliere de creație pentru cei mici, în special, precum pictură pe sticlă sau origami.

Președintele onorific al târgului, în acest an, este istoricul Sorin Sipoș. Bogdan Roșca, directorul Stației Radio Cluj, spune că rolul acestuia este mai mult onorific, evenimentul Gaudeamus girează și este girat, astfel, de personalități culturale sau din educație, de pe plan local.

Sâmbătă, de la ora 12:00, în cadrul acțiunii „Invitați de nota 10:00: Olimpicii României”, vedete vor fi elevii bihoreni premianți la olimpiadele internaționale, invitați pentru a fi recompensați cu premii.

Târgul va fi deschis până duminică la ora 15:00.

În ziua închiderii, de la ora 13:00, au loc mai multe decernări: Trofeele Gaudeamus acordate editurilor – locurile 1, 2 și 3, trofeele presei, premiul Miss Lectura, și premiile Tombolei Gaudeamus – acordate prin tragere la sorți a buletinelor de la diversele secțiuni de vot.

„Este și secțiunea „cea mai râvnită carte a târgului”, sunt și eu curios cine va câștiga. La Cluj, cea mai râvinită carte a fost a președintelui Academiei Române, prof. Univ. dr. Ioan Aurel Pop, „Istoria, Adevărul și Miturile”, a mai spus Roșca.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !