Pentru 2015, agricultorii au încasat 59,12 euro/ha. Fermierii trebuie să respecte trei reguli dacă nu vor să fie excluși de la plata pe înverzire: diversificarea culturilor, zona de interes ecologic și menținerea pajiștilor permanente.
Potrivit art. 45, alin. 9 din Regulamentul (UE) 639/2014, zonele cu strat vegetal reprezintă zone de interes ecologic (ZIE). Zonele cu strat vegetal sunt suprafeţele arabile cultivate cu următoarele specii: măzăriche de toamnă, mazăre furajeră de toamnă, secară, orz, ovăz, trifoi, rapiță, muștar (Anexa 9, Ordinul MADR 619/2015), considerate culturi secundare, care nu participă la calculul diversificării culturilor şi care asigură acoperirea solului pe timpul iernii, până la 1 martie.
Data-limită până la care aceste culturi trebuie încorporate în sol este 1 aprilie. Perioada de însămânţare a acestor culturi este 1 august – 15 octombrie. Zonele acoperite de strat vegetal nu includ zonele acoperite de culturi de toamnă semănate în mod normal în vederea recoltării sau a păşunatului, care participă la respectarea GAEC 4 şi se pot înfiinţa inclusiv pe parcelele cu suprafeţe mai mici de 0,3 ha. Suprafeţele pe care se solicită ajutor pentru pachetul 4 Culturi verzi al Măsurii 10.1 agro-mediu și climă, din PNDR 2014-2020, nu se iau în considerare în calculul zonelor cu strat vegetal. Pentru aceste suprafețe, culturile trebuie înființate până la data de 30 septembrie. Pentru pachetul 4 aveți la dispoziție următoarea listă de culturi verzi: mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul, sulfina. Fermierii care au angajamente pe pachetul 4 agro-mediu pot încasa 130 euro/ha
Citiți principiile noastre de moderare aici!