Terminal de 4,6 milioane de euro, la Aeroportul Oradea

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
18Comentarii
Aşa ar trebui să arate noul terminal al Aeroportului Oradea
Aşa ar trebui să arate noul terminal al Aeroportului Oradea
Aeroportul şi CJ Bihor au dat drumul la licitaţie, pe SEAP. Terminalul este văzut ca fiind necesar, o dată cu apariţia rutelor aeriene noi.

Consiliul Județean,  ­prin Aeroportul Internațional Oradea, a publicat pe SEAP contractul privind construirea, extinderea și modernizarea de terminale de pasageri, în valoare de 20.798.860 de lei. „Construirea terminalului este imperios necesară având în vedere că, începând din decembrie de pe Aeroport vor fi operate, săptămânal, 4 noi zboruri înspre București, iar din martie 2017, numărul de zboruri se va tripla. În acest context, actuala infrastructură nu va mai permite operarea la cifrele de trafic preconizate. Banii necesari demarării procedurilor au fost alocați prin rectificare de buget votată în sedința de consiliu din 31 octombrie 2016, iar lucrările urmează să fie finalizate în 12 luni”, se arată într-un comunicat al CJ Bihor, trimis marţi, 1 noiembrie 2016.

Proiect preluat de la Popa

Președintele Consiliului Județean, Pásztor Sándor se declară încrezător că anul viitor noul terminal va fi inaugurat. „Procedurile privind construirea noulului terminal au fost demarate de fosta conducere a Consiliului Județean. Acum, lucrurile au devenit mult mai concrete și mai stringente. Traficul luat în considerare din 2017 ne-a obligat practic să luăm rapid decizia construirii noului terminal, care va fi unul dintre cele mai moderne din România”, a adăugat Pásztor Sándor.

Din 16 decembrie vor debuta zborurile Blue Air Oradea – Bucureşti şi mai departe spre Iaşi, din martie 2017 zborurile Ryanair Oradea – Milano/Barcelona, respectiv Blue Air Oradea – Torino şi mai departe spre Roma, Napoli şi Catania, iar din aprilie 2017 este programată să debuteze cursa Blue Air Oradea – Constanţa.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor