Joi de dimineaţă, un control în teren, în Parcul Industrial I de pe Șoseaua Borşului, a scos la iveală că firma Ber Medical SRL şi-a racordat spaţiile deţinute la sistemul de termoficare fără acordul Termoficare SA, fără să deţină contract şi fără să achite vreodată vreo factură. Termoficare SA a făcut plângere la Poliţie pentru furt, iar cazul a avansat spre Parchet, ne-a spus Dan Creţu, directorul economic al societăţii de termoficare.
Cereri
Conform acestuia, descinderea în teren a fost decisă în urma solicitărilor depuse, în timp, de chiar firma în cauză. „Ne-au depus solicitarea în 2016, dar nu au mai venit să continue demersurile pentru racordare. Apoi, în 31 ianuarie 2019 am primit o nouă solicitare, depusă de altă companie de instalaţii. Colegii mei s-au dus să verifice şi au constatat că în cămin exista deja un racord făcut de mult timp, conducta deja prezenta urme de rugină”, ne-a relatat Creţu.
Din start, Parcul Industrial de pe Borşului a fost astfel construit încât fiecare parcelă are posibilitatea de a se racorda direct, cu ajutorul unei vane montate într-un cămin cu acces facil. Firma are în PI hale de depozitare şi alte active, investiţia totală fiind de peste 500.000 de euro. În 2016, la terminarea lucrărilor, firma a cumpărat şi terenul din PI, plătind Primăriei preţul de peste 33.000 de euro. Reprezentanţii Termoficare SA susţin că este foarte posibil ca racordul ilegal să dateze din 2016. „Când am ajuns în teren, administratorul ne-a spus, prima dată, că racordul e recent, dar terenul din curtea lor nu arată ca şi cum ar fi fost săpat recent. În plus, pe căminul de vizitare e depus muşchi, iar ţevile sunt ruginite şi exfoliate, e imposibil să fie de dată recentă. Apoi ne-au spus că, de fapt, abia de săptămâna trecută au pornit reţeaua. De-acum e treaba Poliţiei şi a Procuraturii”, consideră Creţu.
Super-factura
Conform estimărilor sale, e posibil ca Termoficare SA să „factureze” către Ber Medical SRL vreo 100.000 de euro.
Regulamentul de funcţionare al operatorului de termoficare prevede astfel: „Consumul de energie termică fără contract este considerat consum fraudulos, constituie contravenţie sau infracţiune, după caz, şi se pedepseşte conform legilor în vigoare. În cazul consumatorilor branşaţi/racordaţi fraudulos la sistemul public de alimentare cu energie termică, facturarea prestaţiilor se va face retroactiv pe trei (3) ani de zile, la nivelul unui consum mediu lunar calculat conform puterilor termice avizate sau instalate la tariful din momentul facturării”.
După constatarea situaţiei de către Poliţie, racordul a fost desfiinţat, transmite conducerea Termoficare SA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!