Testari gratuite la Oradea si Beius

De Otilia Șandor
Testari gratuite la Oradea si Beius
În 28 mai la Beiuş şi în 1 iunie la Oradea, bihorenii vor putea beneficia gratuit de testări ale tensiunii arteriale, ale indicelui gleznă-braţ şi ale glicemiei, rezultatele urmând să fie comunicate pe loc.

Acţiunea este iniţiată de către o firmă de medicamente (în 18 oraşe din ţară, printre care şi Oradea şi Beiuş), în cadrul unei campanii derulată între 28 mai şi 2 iunie, pentru informarea şi responsabilizarea publicului larg privind necesitatea efectuării de controale medicale regulate şi importanţa acestora în detectarea cât mai precoce a riscului de diabet zaharat şi a afecţiunilor cardiovasculare.

Sfaturi de specialitate

Organizatorii transmit că acţiunea lor pe plan naţional beneficiază de sprijinul medicilor de diferite specialităţi (diabetologi, cardiologi, neurologi, nefrologi şi medici de familie).

După primirea rezultatelor, beneficiarii testelor depistaţi cu factori de risc ori afecţiuni cardiovasculare vor primi şi sfaturi de specialitate.

La Beiuş, acţiunea se va derula în 28 mai la Cabinetele Medicale Individuale din str. Samuil Vulcan nr. 16, iar la Oradea campania se va susţine în 1 iunie, la Oradea Plaza, au informat reprezentanţii firmei de medicamente.

Campania aceasta are în vedere sensibilizarea oamenilor în ce priveşte controalele medicale regulate pentru prevenirea afecţiunilor cronice în special şi reducerea numărului de români care ajung la medic atunci când deja sunt bolnavi.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase