Artişti din opt ţări concertează marţi, la Oradea, în cadrul concertului „Amici in canto”, ce aduce pe scena Filarmonicii arii de operă, operetă şi canţonete, începând cu ora 19. „I-am rugat pe artişti ca pentru concertul Amici in canto să vină cu piese specifice locului de unde vin: Polonia, Uzbekistan, Rusia”, precizează Stelian Gheorghe, preşedintele Asociaţiei Culturale Operacademy.
Spectacolul liric face parte din proiectul Operacademy 2015, pus în scenă de tenorul Stelian Gheorghe, beneficiind de finanţarea Ministerului Culturii şi de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. De altfel, Stelian Gheorghe a ţinut să mulţumească prefectului Claudiu Pop şi preşedintelui Cornel Popa pentru demersurile efectuate ca acest proiect cultural să poată ajunge şi la a doua sa ediţie, în Oradea.
Artişti din Franţa, Italia, Anglia/Australia, Austria, Polonia, Rusia, Uzbekistan şi, desigur, România îşi dau concursul pentru succesul proiectului Operacademy 2015, ce include, alături de concertul „Amici in canto”, opera „Flautul fermecată” – jucată pe scena Teatrului Regina Maria, în 23 şi 25 octombrie, de la ora 19. Regia spectacolului este asigurată de Carmelo Agnello, profesor universitar la Conservatorul Claude Debussy din Paris şi dramaturg la Opera din Nancy, iar dirijorul acestuia este Julian Smith din Ţara Galilor, fost director muzical al Operei Naţionale Galeze şi fost selecţioner al celei mai prestigioase competiţii de canto din lume, BBC Cardiff Singer of the World.
Stelian, Carmelo şi Julian
„Îmi place filosofia proiectului. Dă posibilitatea tinerilor artişti să se remarce. Prin intermediul Operacademy, au norocul de a lucra la un mod profesionist şi să beneficieze, astfel, de o formare în această profesie. La spectacol se vor vedea rezultatele”, a explicat Carmelo Agnello de ce a răspuns pozitiv invitaţiei lui Stelian Gheorghe, pentru al doilea an consecutiv.
Teatrul Regina Maria este partener Operacademy pentru punerea în scenă a operei „Flautul fermecat”, de W.A. Mozart. „Ne-am dat seama că publicul orădean este mare amator de operă şi am dorit să sprijinim acest proiect, pentru că implică tineri artişti”, a transmis Mădălina Bejuşcă, asistent-manager la Teatrul orădean.
Pentru Operacademy 2015, artiştii au selectaţi prin recomandări ale regizorului, dirijorului, ale profesorilor de canto, prin înscrieri pe www.operacademy.eu. „Selecţia artiştilor s-a făcut printr-o consultare între între mine, Carmelo şi Julian”, subliniază Stelian Gheorghe.
Biletele pentru „Amici în canto” (25 lei) se găsesc la casieria Filarmonicii de Stat (str. Moscovei nr. 5), precum şi la recepţia Caro Boutique Hotel&Restaurant (str. M. Kogălniceanu nr. 21A). Biletele pentru „Flautul fermecat” sunt vândute de Teatrul Regina Maria, la preţuri de la 15 la 35 de lei.
Distribuţia OperAcademy pentru „Flautul fermecat”
Sarastro – Florin Mircea Ganea (Oradea);
Tamino – Robert Bede (Oradea);
Regina nopţii – Cristina Maria Oltean (Cluj) şi Stephanie Gibson (Anglia/Australia);
Pamina – Elise Efremov (Austria/Franţa);
Papageno – Jacek Batarowski (Polonia);
Papagena – Nataliya Brazhkina (Rusia);
Monostatos – Richard Golian (Franţa);
Prima doamnă a reginei – Maria Tempfli (Oradea);
A doua doamnă – Ania Wozniak (Franţa/Polonia);
A treia doamnă – Valeriya Sharovatova (Uzbekistan);
Primul copil – Amalia Denisa Preda (Timişoara);
Al doilea copil – Mascaş Roxana (Oradea);
Al treilea copil – Andreea Gordan (Oradea);
Al doilea preot şi Primul străjer – Şerban Cristache (Bucureşti);
Vorbitorul şi al doilea străjer – Giuseppe Zema (Italia).
La pian: Salvatore Scinaldi (Italia).
Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea
Corul ProArt Academy, dirijor Ovidiu Niculaş
Citiți principiile noastre de moderare aici!