Tinerii Marghitei, pentru un oras mai curat

Tinerii Marghitei, pentru un oras mai curat
Vinerea aceasta, 16.11.2012 , la Marghita, elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga” au demonstrat cât de multe se pot face în domeniul ecologiei.

La iniţiativa Primăriei Marghita, a domnului viceprimar Lazăr Ioan şi sub coordonarea d-nei Ciupe Elena, voluntarii noştri au luptat cu gunoaiele care înecau, la propriu, intrările în oraş. Cu voie bună şi avânt, ei au arătat că inimile de copii sunt mari şi că au înţeles , uneori mai bine ca adulţii, de ce e nevoie să păstrăm curat locul în care trăim. La această acţiune de voluntariat au participat şapte clase din colegiul nostru: clasa a IX-a A – dirig. prof. Ursan Rodica, clasa a IX-a E – dirig. prof. Pop Bogdan, clasa a XI-a A – dirig. prof. Voicu Tatiana, clasa a XI-a D – dirig. prof. Ciupe Augustin, clasa a XII-a C – dirig. prof. Crişan Raluca, clasa a XII-a D – dirig. prof. Turc Marius şi clasa a VIII-a E – dirig. prof. Popescu Ileana.

Materialele necesare (saci, mănuşi) au fost primite de la Primărie care , de altfel , a asigurat transportul până la locurile unde s-a desfăşurat activitatea şi ridicarea zecilor de saci cu gunoaie adunate. Coordonarea elevilor s-a făcut de către directorul unităţii de învăţământ, d-l prof. Marcel Emil Sas şi de către d-na consilier educativ Cristina Dutkaş. Pornind de la principiul că „Distrugerea naturii – oriunde pe lume şi cauzată indiferent de cine – dăunează grav sănătăţii mediului în care trăieşti” (Extras din Directiva CEM 1/2011), această activitate a arătat că cine doreşte să facă bine ,mai ales în zona protejării mediului, trebuie să-şi ia ca aliat energia şi entuziasmul unor copii.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !