Tradiţiile ungureşti, atractive pentru români

De Dan Birta
Reactualizat la:
4Comentarii
Tradiţiile ungureşti, atractive pentru români
Festivalul „Pomana porcului şi a pălincii Boller” de la Gyomaendrőd a atras zeci de români.

Românii au prins gustul sărbătorilor tradiţionale ungureşti. La cea de-a IX-a ediţie a Festivalului „Pomana porcului şi a pălincii Boller”, care a avut loc sâmbătă, 25 noiembrie 2017, la Gyomaendrőd, au participat şi câţiva români.

Unii dintre ei nu se află pentru prima dată în orăşelul unde se întâlnesc cele trei Crişuri. Este vorba de viceprimarul din Luduş, Kis Istvan, care a venit la festival însoţit de 21 de persoane din localitate.

„Oraşul Luduş şi Gyomaendrőd au o prietenie din 2015. Prima dată au venit ei la noi, cu ocazia Zilelor culturale maghiare, din primul weekend din septembrie. Ulterior, noi le-am întors vizita, cu ocazia acestui festival, care pentru noi a devenit un obicei. Ne simţim foarte bine aici”, a declarat Kis Istvan. Acesta spune că intenţionează să organizeze şi la Luduş un astfel de festival tradiţional.

„Este a treia oară când vin la acest festival, dar am mai fost şi cu alte ocazii. În luna iunie am fost aici, cinci zile, la băile termale din localitate. Consider că oferă nişte servicii la un nivel vest european. De asemenea, oferta de servicii gastronomice este foarte bogată, ceea ce în România nu se întâlneşte la nivelul oamenilor de rând. Tarifele sunt sub cele din România. Preţurile sunt la fel cu cele de la Hajdúszoboszló sau Gyula, dar nu este aglomeraţia de acolo”, ne-a precizat Sep Bella Sandor din Luduş.

La festival ne-am întâlnit şi cu o familie din Oradea, care a aflat de eveniment din Jurnalul bihorean şi bihon.ro. Aceştia au fost premiaţi de Gera Krisztián, directorul Autorităţii de turism din localitate – Gyomaendrődi Liget Gyógyfürdő és Kemping – cu produse tradiţionale.

Pomana porcului

Festivalul, care a avut loc în sala sporturilor din localitate, a ţinut de dimineaţa până seara. În timp ce pe scenă s-au perindat diferite formaţii de muzică şi dansuri, în sală, mai multe echipe munceau de zor la făcut de cârnaţi şi alte produse din porc. Acestea au fost jurizate de un juriu format din bucătari renumiţi, cele mai bune produse fiind premiate cu diplome şi cupe.

La fel s-a întâmplat şi cu pălinca Boller, o pălincă produsă în mod manufacturier. Juriul, format din specialişti, au premiat cele mai deosebite licori, în funcţie de mai multe criterii.

În vremea asta, afară, sub privirile publicului, a avut loc sacrificarea unui porc şi prelucrarea lui în mod tradiţional. La început s-a făcut pârjolirea cu paie şi cu pârjolitoare pe bază de lemne. După aceea, porcul a fost spălat şi tranşat pe bucăţi, la fel ca pe vremuri. Tot timpul, organizatorii îi serveau pe cei prezenţi cu pălincă şi pogăcele.

Evenimentul a fost prezentat de mai multe posturi de televiziune, inclusiv postul naţional M1.

Petrecerea din sala sporturilor a ţinut până seara târziu, timp în care cei prezenţi au putut gusta produsele fabricate de participanţi şi au putut dansa pe muzică retro. Timpul a ţinut şi el cu organizatorii, sâmbătă fiind o frumoasă zi de toamnă.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor