Transportul morţilor, autorizat de Primărie

De Cristina Ghilea
7Comentarii
Regulament pentru transportul morţilor
Regulament pentru transportul morţilor
Primăria propune un regulament în baza căruia să autorizeze serviciul de transport public local cu vehicule speciale pentru serviciile funerare.

Ultima dezbatere publică din anul trecut a avut ca obiect condiţiile de transport al răposaţilor. În baza legii, transportul funerar devine transport public şi, astfel, intră în sfera de autorizare a Primăriei. La dezbaterea din 20 decembrie nu a participat nimeni şi doar o firmă de servicii funerare din Oradea, Omega, a cerut lămuriri în scris de la organizator – Direcţia Tehnică din Primărie.

„Nu era normal să fie anunţate firmele? Eu nu stau toată ziua să mă uit pe site la Primărie. Nu suntem multe firme de specialitate în oraşul ăsta şi, dacă regulamentul este pentru noi, mi se pare normal să fi trimis o informare”, observă Ildiko Mavrodoglu, patroana firmei „La Capătul Drumului”.

În apărarea Primăriei, Emil Benţan, directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, spune că anunţul dezbaterii a stat pe prima pagină a site-ului Primăriei şi nu vede ce ar fi trebuit să facă în plus. „Nu au venit la dezbatere, dar unii au cerut lămuriri. Ne-am adresat şi noi la ANRSC pentru câteva aspecte, de exemplu clarificarea «omologării mijloacelor de transport»”, spune el, invitându-i pe toţi cei interesaţi să se adreseze Direcţiei Tehnice pentru informaţii suplimentare.

Autorizare

„Pentru acordarea unei autorizaţii de transport, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care au sediul profesional în Oradea vor depune la Serviciul Relaţii cu Publicul al Primăriei Municipiului Oradea documentaţia”, care va fi evaluată. În contul acestei evaluări, solicitantul va primi ori dispoziţia primarului Municipiului Oradea privind respingerea cererii de acordare a autorizaţiei de transport, cu motivele refuzului, ori dispoziţia primarului privind acordarea autorizaţiei, cu condiţiile asociate acesteia.

De asemenea, Primăria trebuie să elibereze la cererea solicitantului câte o copie conformă a autorizaţiei de transport pentru fiecare vehicul utilizat pentru prestarea serviciului de transport funerar.
Dispoziţia prin care se acordă sau se respinge acordarea autorizaţiei de transport poate fi atacată de persoanele interesate la instanţa contenciosului administrativ. Durata de valabilitate a autorizaţiei de transport este de 5 ani.

Regulamentul Primăriei prevede şi sancţiuni pentru cei care nu se supun procesului de autorizare. Amenzile sunt cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei, acestea putând fi aplicate de agenţi constatatori desemnaţi prin dispoziţia primarului, precum şi de către ofiţerii şi agenţii din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri, după caz. La pachet cu acestea, sunt instituite şi taxele de autorizare: 500 de lei pe cinci ani, pentru eliberarea, prelungirea autorizaţiei şi eliberarea copiei conforme a autorizaţiei de transport, respectiv 100 de lei pentru modificarea autorizaţiei de transport ocazionată de schimbarea sediului transportatorului şi pentru modificarea copiei conforme a autorizaţiei de transport ocazionată de schimbarea sediului transportatorului.

În aşteptare

Direct vizată de demersul Primăriei, patroana firmei funerare spune că are documentele de autorizare pregătite, aşa cum cere legea. „Legea a intrat în vigoare în 2014 şi la sfârşitul anului trecut au apărut normele. Trebuie să fim autorizaţi şi de Primărie, şi de Sanepid, numai că Sanepidul nu știe de nicio normă de aplicare a legii”, spune Ildiko Mavrodoglu.

Fără să se pronunţe pe conţinutul regulamentului propus de Primărie, femeia spune că era nevoie de o regulă pe piața funerară „să nu funcționeze fiecare după bunul plac; trebuie făcută ordine, ca în orice altă activitate. Eu mă bucur dacă se va face, am documentele pregătite pentru toate cele patru maşini căptuşite”.

E, totuşi, profund nemulţumită pentru că nu a avut ocazia să participe la dezbatere, iar acum trebuie să facă drumuri în Primărie pentru a se lămuri. „Au făcut-o pe repede înainte, să nu meargă nimeni.

Regulamentul ăsta e mai mult pentru firme decât pentru oamenii de pe stradă, trebuia să se ne cheme: „Haideţi, proştilor, şi vă bateţi, că e dreptul vostru! Au preferat aşa, pe ascuns”, e părerea sa.
„E bine că se face. Sunt o grămadă de firme care numai strică reputaţia celor care lucrează bine”, concluzionează patroana de pompe funebre.

Contradicţii în lege

În afara regulamentului care autorizează transportul, Mavrodoglu observă că prevederile legale se cam bat cap în cap.

„Legea cere ca toţi angajaţii firmei să facă curs de tanatotraxie – cosmetizarea mortului, cu alte cuvinte. Numai că la noi nu este şcoală pentru aşa ceva. Încă nimic nu e clar, iar cei de la Sanepid nu știu. De exemplu, la transportul decedatului la peste 30 km este nevoie de autorizație de la Sanepid pentru fiecare transport. Doar că de sărbători şi de vineri până luni nu e nimeni la DSP, ori oamenii nu o să aștepte după programul funcţionarilor. Dacă firmele lucrează non stop, atunci şi Sanepidul ar trebui să aibă un om de serviciu”, observă patroana firmei.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor