„Tratăm meciul cu seriozitate”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Orădenii vizează prima victorie în faţa Clujului
Orădenii vizează prima victorie în faţa Clujului
CSM CSU Oradea şi U BT Cluj-Napoca se întâlnesc miercuri, în ultima etapă a sezonului regulat.

Jocul rezultatelor a făcut ca partida dintre cele două echipe, ocupantele locurilor 2, respectiv 3, în clasamentul Ligii Naţionale, să nu mai aibă nicio miză. Indiferent de scorul din acest meci, CSM CSU şi U BT Cluj-Napoca nu-şi mai pot modifica actualele poziţii.

Echipa noastră ar putea reveni pe locul 1 doar în cazul ipotetic în care CSU Atlassib ar învinge Steaua CSM la Bucureşti. Şansele unui astfel de rezultat sunt însă, din păcate, foarte reduse, chiar dacă CSU Atlassib a spulberat-o pe Steaua la Sibiu, în ultima întâlnire directă. „Indiferent de faptul că acest meci are sau nu o miză privind locurile din clasament, noi îl vom aborda cu toată seriozitatea. Este un meci al orgoliilor, pe care vom încerca să-l câştigăm. Noi nu am reuşit în acest sezon să învingem echipa clujeană, deci vom încerca să o batem acum”, ne-a declarat managerul CSM CSU Oradea, Şerban Sere.

Cele două echipe se pot reîntâlni luni, în finala Cupei României, dacă vor reuşi să treacă de faza semifinalelor. Tocmai din cauza faptului că cele două meciuri sunt atât de apropiate, există posibilitatea ca antrenorii să menajeze o parte din titulari.

Şerban Sere admite de altfel această variantă. „Sigur că există o astfel de posibilitate, ca unii titulari să fie ţinuţi pe bancă, dar acest lucru ţine de strategia antrenorilor. Indiferent de cine se va afla în teren, un lucru este însă sigur, noi ne dorim să câştigăm. Vom juca la victorie în faţa Clujului, aşa cum o facem de fiecare dată”, a explicat managerul CSM CSU. Antrenorul Cristian Achim insistă asupra faptului că aspectul cel mai important este ferirea jucătorilor de accidentări. „Meciurile cu miză sunt cele din Final Four şi play-off. Până atunci, cel mai important lucru este să nu se accidenteze nimeni, să ne păstrăm toţi jucătorii valizi”, a spus tehnicianul orădean.

U Banca Transilvania a obţinut trei victorii în precedentele meciuri directe din actuala ediţie, cu scorurile de 75-62 şi 87-85 la Cluj-Napoca, respectiv 68-67 la Oradea. Meciul CSM CSU Oradea – U BT Cluj-Napoca are loc miercuri, la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19:30. Partida va fi televizată de DigiSport 3.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor