Trento şi Oradea

Urbea oradeana este vizitata în aceasta saptamâna de o delegatie speciala din Italia în vedera consolidarii relatiilor sociale, culturale si economice între Oradea si orasul Trento. Cele doua localitati au facut un prim pas în vederea înfratirii.

Cei mai de seama oaspeti, Excelenta Sa ambasadorul Italiei Danielle Mancini, sotia acestuia si primarul orasului Trento Albero Pacher, sositi la Oradea în decursul zilei de joi, au luat parte la o prima reuniune, alaturi de numeroase oficialitati locale, în cadrul Centrului Cultural Italian, organizator principal, sustinut de primaria Municipiului Oradea si Muzeul Tarii Crisurilor.


Ambasadorul Italiei a fost primit cu caldura de asistenta, în acest context fiind organizate câteva momente speciale, muzicale, oferite de corul Liceului de muzica, coordonat de lect univ. Evanthia Tindzilonis, eveniment încheiat cu o cupa de sampanie si un La multi Ani în onoarea invitatilor.


Cea de a doua zi a vizitei înaltilor demnitari a fost marcata de o expozitie retrospectiva postmortem a artistului italian Flavio Fananello, aflata pe simezele Salii de Onoare a Muzeului Tarii Crisurilor.


Evenimentul care s-a bucurat de un aflux deosebit atât din partea autoritatilor locale cât si a numerosi oameni de cultura, elevi sau studenti a fost deschis de directorul institutiei muzeale Aurel Chiriac care a multumit oaspetilor si întregii asistente pentru gestul deosebit de a lua parte la acest moment special.


Cei doi primari au luat de asemenea cuvântul, fiecare dintre ei întarind prin spuse ceea ce va însemna înfratirea dintre cele doua orase si viitoarele proiecte.
În ceea ce priveste lucrarile lui Fananello, Alberto Pacher a afirmant ca „ prin aceasta expozitie care este o poveste a orasului Trento si a dezvoltarii si evolutiei sale profunde între anii 1950- 2000, orasul italian se va face cunoscut din toate punctele de vedere oferindu-si astfel prietenia, ca prim pas al unui drum lung pe care orasele noaste îl vor face împreuna”.

Primarul din Trento a multumit apoi celui care a avut initiativa acestei întâlniri si pe care a sustinut-o cu tenacitate, anume Mauritio Passeroti directorul Centrului Cultural Italian dar si Excelentei Sale, Danielle Mancini.

Laura Voicu




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase