Trimisul Papei, primit cu pâine şi sare

3Comentarii
Trimisul Papei, primit cu pâine şi sare
La Oradea, Nunţiul apostolic în România a fost întâmpinat cu pâine şi sare.

Excelenţa Sa, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, însoţit de secretarul Nunţiaturii, Părintele Fernando Duarte Barros Reis, s-a aflat în perioada 8-10 septembrie într-o vizită la Episcopia Greco-Catolică de Oradea.

Însoţit de Preasfinţitul Părinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, Excelenţa Sa Miguel Maury Buendia a vizitat în ziua de sâmbătă câteva dintre bisericile, instituţiile de învăţământ, respectiv centrele sociale aflate sub conducerea Episcopiei Române Unite de Oradea, întâlnindu-se şi cu reprezentanţii instituţiilor locale.

Înaltul prelat a vizitat: Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” şi Liceul „Don Orione”, Seminarul Teologic Sfinţii Trei Ierarhi „Vasile, Grigore şi Ioan”, Biserica „Tuturor Sfinţilor” din Ioşia, Biserica „Sfânta Treime” din cartierul Nufărul, Mănăstirea Franciscană „Maica Domnului”, Biserica „Schimbarea la Faţă” din cartierul Velenţa, Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Haieu şi Biserica din Sântandrei. De asemenea, au fost vizitate Centrul Social „Maria Rossa”, cantina socială şi Centrul de Zi pentru copii.

Excelenţa Sa Arhiepiscopul Miguel Maury Buendia s-a mai întâlnit cu Ilie Bolojan, primarul Oradiei, şi cu PSS Sofronie Drincec, episcopul ortodox de Oradea.

În seara zilei de sâmbătă, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” a fost celebrată Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii din parohiile, oratoriile din oraş şi Cercetaşii Români Uniţi. Preasfinţia Sa Virgil Bercea i-a dăruit Nunţiului Apostolic o cruce pectorală şi o icoană care îl reprezintă pe Iisus Cristos, ca o amintire a vizitei în Eparhia de Oradea. La sfârşitul celebrării a fost împărţită credincioşilor binecuvântarea apostolică oferită de trimisul special al Sfântului Părinte Papa Francisc în România.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor