Un bărbat și-a dat foc la locuință, pompierii l-au salvat

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Un bărbat și-a dat foc la locuință, pompierii l-au salvat
Pompierii militari au intervenit, miercuri, în jurul orei 17:55, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuinţă situată pe strada Bobâlna, din Aleşd.

Pompierii din cadrul Stației de Pompieri Aleșd au fost mobilizați la fața locului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crișana” al Județului Bihor, căpitan Camelia Roșca, o persoană a fost rănită. Proprietarul casei, în vârstă de 73 de ani, a fost găsit căzut în holul locuinței.

„Echipajul de stingere a evacuat de urgență proprietarul, predându-l echipajului de pompieri militari paramedici, prezent la fața locului, care i-a acordat primul ajutor (întrucât septuagenarul suferise arsuri de gradul II la nivelul antebrațului drept) și l-a trasportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean”, a precizat Camelia Roșca.

incendiu-alesd

Pericol de explozii

Pompierii au intervenit simultan pe două planuri, stingerea incendiului și răcirea și evacuarea celor trei butelii aflate în dormitor. „Flăcările se manifestau în dormitorul locuinței, care era afectat de producerea unei explozii ca urmare a degajării gazului petrolier lichefiat în interiorul încăperii”, a mai declarat Camelia Roșca.

În urma intervenţiei pompierilor, incendiul a fost izolat, limitat şi lichidat în parametrii găsiţi, fără a se extinde la întreaga construcţiei. Aceștia au evacuat și cele trei butelii aflate în dormitor, împiedicând explozia acestora.

Au ars două fotolii, o fereastră, un televizor, articole de îmbrăcăminte și s-au degradat pereții dormitorului, o fereastră, o ușă și o canapea.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat că incendiul a fost provocat intenționat, într-o posibilă tentativă de sinucidere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !