Un jurnalist rus a fost ucis în Ucraina

Un jurnalist rus a fost ucis în Ucraina
Un jurnalist de la primul canal al televiziunii publice ruse a fost ucis prin împuşcare în estul Ucrainei, o regiune devastată de o insurecţie separatistă prorusă, a anunţat luni angajatorul acestuia, Pervîi Kanal, informează Mediafax.

Pe site-ul postului se precizează că Anatoli Klian (cameraman în vârstă de 68 de ani) realiza un reportaj cu rebeli, duminică seara, în apropierea unei unități militare din regiunea Donețk.  Acesta se afla împreună cu un grup de jurnaliști, urmând să se întâlnească cu mamele unor militari care au mers să ceară ca fiii lor să părăsească zona.

„După ce au ajuns acolo, au izbucnit tiruri dinspre militari. Anatoli Klian a fost rănit mortal la nivelul abdomenului”, a precizat postul de televiziune.

Anatoli Klian lucra de 40 de ani pentru televiziunea rusă şi a efectuat numeroase misiuni în zone dificile, potrivit Pervîi Kanal.

Nu e primul incident de acest fel. Doi jurnaliști de la televiziunea publică rusă au fost uciși, pe 17 iunie, în apropiere de Lugansk, iar în mai, fotograful italian Andrea Rocchelli și asistentul său și-au pierdut viața în apropiere de Slaviansk.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !