Un minor băut a produs un accident mortal

Reactualizat la:
13Comentarii
Un minor băut a produs un accident mortal
Sâmbătă și duminică au avut loc două accidente rutiere produse de tineri fără permis de conducere.

Un accident mortal a avut loc în cursul serii de sâmbătă, 29 octombrie, pe drumul județean 191/A, în afara localității bihorene Bogei.

Un tânăr de doar 17 ani s-a urcat la volanul unui autoturism după după ce a consumat băuturi alcoolice, chiar dacă nu avea permis de conducere. Conform comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere și având o concentrație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, într-o curbă spre  stânga, pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, autoturismul condus de acesta a pătruns în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare și s-a lovit de postamentul căii ferate, iar apoi s-a răsturnat”.

Alături de șofer în mașină se mai afla un tânăr de 22 de ani. În urma accidentului, pasagerul a suferit leziuni care i-au provocat decesul.Tânărul șofer a scăpat cu leziuni ușoare.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.

Băut și fără permis

Al doilea accident a fost produs de un bărbat de 30 de ani pe drumul județean 191/D, în localitatea bihoreană Voievozi.

Fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției pe un drum în pantă.  El a acroșat cu partea din față a autoturismului un autoturism oprit pe partea dreaptă a carosabilului, în direcția sa de deplasare, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism oprit în spatele celui de-al doilea autoturismul. Cel de-al doilea autoturism a accidentat ușor un tânăr de 25 de ani, din Voievozi, care se afla în spatele autoturismului.

„În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Alina Dinu.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor