Un tânăr de 23 de ani a murit după ce a intrat pe contrasens

Reactualizat la:
1Comentariu
Un tânăr de 23 de ani a murit după ce a intrat pe contrasens
Marți dimineața, o coliziune pe contrasens a fost fatală pentru șoferul unui autoturism. 

Un bărbat de 23 de ani din județul Mureș circula cu autoturismul pe DN 1, în afara localității Săcădat, în momentul în care a pierdut controlul direcției.

„Autoturismul a pătruns pe contrasens şi a intrat sub vagonul unui autotractor condus regulamentar de un bărbat din comuna bihoreană Roşia, care, pentru a evita impactul frontal, a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare,” a declarat subcomisar Alina Dinu.

Pentru scoaterea autoturismului de sub TIR a fost nevoie de o macara care să ridice autovehiculul.

Echipaje de prim ajutor de la SMURD și de la Ambulanță au sosit la fața locului însă nu au mai putut face nimic pentru tânărul șofer, acesta a decedat în urma impactului violent.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor