USR reacționează și îi face mincinoși pe Mang și Pavel

O reacție USR cât se poate de plastică, față de cele spuse de adversarii din PSD
O reacție USR cât se poate de plastică, față de cele spuse de adversarii din PSD - © Sursa: USR Bihor
Filiala USR Bihor se declară stupefiată de declarațiile președintelui PSD Bihor. Acesta declarase că deține informații conform cărora USR Plus ar pregăti acte de violență pentru ziua alegerilor europarlamentare.

„În bunul sau obicei, domnul Mang a uitat însă să prezinte vreo dovadă în sprijinul acestor afirmații sau vreun demers legal pe care l-ar fi făcut în această privință, ceea ce ne determină, din nou, să-i spunem că este un mincinos. Mai mult, întrucât afirmațiile președintelui PSD Bihor au fost susținute și de europarlamentarul filorus și candidatul Emilian Pavel, nu putem decât să îi spunem și lui că este un mincinos”, transmite USR, printr-un comunicat.

Filiala condusă de deputatul Siviu Dehelean și avocatul Cristian Rusu nu înțelege „de ce se simt în nesiguranță cei doi lideri PSD, cu atât mai mult cu cât partidul domniilor lor ne-a demonstrat tuturor cu vârf și îndesat cât de bine este apărat de Jandarmeria Română, de Poliția Română și, mai nou, chiar de către Armata României”.

Continuă USR: „Pentru că suntem proactivi, îi oferim o posibilă soluție domnului Mang: să-și printeze “opera științifică” și să-i trozneasca fără milă cu ea pe toți useriștii care ar îndrăzni să atenteze la integritatea lui corporală. Greutatea argumentelor din acele manuscrise ar trebui să fie o armă redutabilă în orice confruntare. USR Bihor vă așteaptă duminică la urne ca să “batem PSD-ul” legal, civilizat și democratic: prin vot!”.

Declarația îi aparține liderului PSD Bihor, care le cere bihorenilor să nu trimită la Bruxelles oameni care să-și vorbească țara de rău, dând-o exemplu pe Monica Macovei. „Sunt oameni care au spus că nu vor vota PSD niciodată, și mi-au spus că acum o vor face. Inclusiv PNL, consilieri locali, poa...



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor