Vernisaj inedit al obiectelor reîntoarse ,,acasă”

Vernisaj inedit al obiectelor reîntoarse ,,acasă”
La începutul acestui week-end Muzeului Orașului Oradea a organizat un vernisaj inedit. Nu mai puțin de 475 de vase de ceramică aduse de la Muzeul Deri din Debrețin au fost expuse în cele două săli și în holul corpului B al complexului muzeal.

,,Intersectarea paralelelor. Memoria ceramicii populare maghiare în două colecții particulare”, obiectele tradiționale ,,s-au reîntors acolo unde s-au născut”, adică în Transilvania.

Totalitatea expoziției reprezintă lumea etnografică din Vadu Crișului, Zalău, Turda, Dej, Baia Mare, Târgu Lăpuș, Baia Sprie, Tăuții de Jos, Bereg, Vama, Ținutul Sării, Corund, Ghindari, Ținutul Odorheiu Secuiesc, Scaunul Ciucului (Ținutul Ciuc) și Grozești (Oituz).

Muzeografii care au gândit amenajarea celor trei încăperi au ținut cont de formă, zonă, dar mai ales de cromatica obiectelor, menționează curatorii evenimentului, doamna dr. Habil P. Szalay Emőke, muzeograf al Muzeului Deri și domnul Imre Zoltan, șef serviciu al complexului Muzeului Orașului Oradea.

Printre cei prezenți la eveniment a fost chiar și unul dintre colecționarii vaselor ceramice, domnul Istvan, care a venit din Budapesta special pentru acest eveniment.

Vernisaj inedit

Ceea ce face vernisajul să fie unul inedit este chiar modul în care obiectele sunt expuse vasele tradiționale:,,obiectele au fost scoase din dulap, astfel le putem oferi vizitatorilor ocazia de a fi cât mai aproape de obiect, chiar de a le atinge”, spune directoarea complexului Muzeului Orașului Oradea, Angela Lupșea, care declară că dorește să ducă mai departe acest mod de a vernisa.

,,Veniți să vă redescoperiți copilăria. Veniți să descoperiți creativitate, diversitate și un nou mod de amenajare muzeală”, a mai spus Angela Lupșea.

Expoziția rămâne deschisă până în luna septembrie a acestui an, în urma acceptului dat de către Ministerul Culturii din Ungaria.

Intrarea se va face pe bază de bilet la preţul de 5 lei pentru adulți, 3 lei pentru copii şi 1 leu pentru elevi în ,,Școala altfel” (cu programare).

Mălina – Maria Guler



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !