Vicar nou în Episcopia de Oradea

De Crina Dobocan
Preotul Olimpiu Todorean
Preotul Olimpiu Todorean
Preotul Olimpiu Todorean este, din 1 iunie 2015, noul vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.


În vârstă de 45 de ani, preotul Olimpiu Grigorescu Todorean conduce de zece ani destinele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, este parohul Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Oradea şi coordonatorul revistei „Vestitorul”. În ultima Adunare Eparhială, preotul Todorean şi-a prezentat obiectivele pentru următorii trei ani.

Olimpiu Todorean doreşte să stabilească la nivel de Curie o serie de proceduri şi standarde interne, urmate de evaluarea personalului, a fişelor de post, propunerea unei persoane cu experinţă în funcţia de vicar responsabil cu persoanele laice, stabilirea unui set de proceduri şi standarde pentru parohii, în vederea pregătirii vizitelor canonice, cunoaşterea realităţilor eparhiei la nivel de parohie, prin prezenţa în parohiile din Oradea şi din împrejurimi, iar apoi din întreaga eparhie.

Pentru a-şi atinge obiectivele propuse, preotul îşi va forma o echipă de lucru din care va face parte un econom eparhial, un expert contabil, un jurist, un vicar responsabil cu preoţii, vicarul responsabil cu laicii.

„Vor avea loc întâlniri operative cu echipa şi cu responsabilii de departamente sau proiecte, o dată pe săptămână, se va realizara un plan de venituri şi cheltuieli iniţial, se va face inventarierea proprietăţilor şi a bunurilor episcopiei, planificarea bugetului, se va finalizara Planul Integrat de Dezvoltare (PID), se vor inventaria proiectele de infrastructură, la nivelul eparhial, aflate în desfăşurare şi se vor rezolva chestiunile curente de natură administrativă”, se arată în planul managerial al noului vicar al Eparhiei Greco-Catolice din Oradea.

Acesta îşi doreşte sporirea transparenţei decizionale, pregătirea vizitelor canonice pe care episcopul le va face cel puţin o dată la cinci ani în fiecare parohie, inventarierea bunurilor protopopiatelor şi a parohiilor, formarea unei echipe de consilieri laici din domeniile: cultură, administraţie, sănătate şi legislaţie, organizarea de cursuri de vară şi de exerciţii spirituale pentru preoţi.

Noul vicar general se declară deschis la sugestii şi subliniază că regulile după care lucrează, şi care sunt şi cerinţe pentru colaboratori, sunt deschiderea, sinceritatea şi responsabilitatea, asigurându-i, cu ocazia acceptării acestei noi provocări, că tot ceea ce va întreprinde va fi pentru binele Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase