Victor Ponta, audiat la DNA Oradea

Reactualizat la:
8Comentarii
Victor Ponta, audiat la DNA Oradea
Fostul premier al României Victor Ponta a ajuns marți dimineață la DNA Oradea pentru audieri.

UPDATE: Victor Ponta a fost audiat timp de o oră și jumătate la DNA Oradea.

La ieșirea de la audieri, fostul premier nu a discutat cu jurnaliștii.

Mediafax relatează că, întrebat dacă l-a ajutat pe Ovidiu Silaghi să scape de închisoare, Ponta a răspuns: „Pot eu să scap pe cineva?”.


 

Victor Ponta este audiat în calitate de martor în dosarul lui Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean.

Govor ar fi încercat, potrivit anchetatorilor, să își pună apropiaţii în funcţii cheie de la Direcţia Finanţelor Publie Satu Mare. El ar fi încercat să apeleze la Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor şi la Gelu Diaconu, preşedintele ANAF, dar şi la ajutorul fostului ministrul al Trasporturilor, Ovidiu Silaghi.

Anchetatorii mai susțin că intervenţiile ar fi ajuns până la actualul şef al PSD, Liviu Dragnea. Și acesta a fost audiat de DNA, iar deputatul PSD Andrei Dolineaschi este urmărit penal.

Mircea Govor a fost plasat în arest la domiciul la finalul lunii decembrie în urma acuzaţiilor de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP.


 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 decembrie 2015, a inculpatului MIRCEA VASILE GOVOR, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare și președinte al organizației județene a unui partid politic, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– folosire a influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, (2 infracțiuni),

– șantaj în formă agravată (4 infracțiuni).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1.1 În perioada august-octombrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (A.J.F.P.), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani).

1.2 În perioada septembrie 2013 – martie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleași persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca acesta fie promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere sau de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în cadrul A.J.F.P. Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

2.1 În perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența unei alte persoane, administrator al unei societăți comerciale, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.
În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice.

Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea omului de afaceri), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat.
Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.

2.2 În perioada noiembrie-decembrie 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influența pe care o avea asupra aceleiași publicații, împreună cu persoana care controla linia editorială a ziarului respectiv, a impus, prin intermediul redactorilor, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.

Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de același om de afaceri.

2.3 În perioada august-septembrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-și autoritatea și influența deținute de calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, precum și de influența pe care o avea asupra aceleiași publicații cotidiene locale, a constrâns un inspector șef interimar al ITM Satu Mare la acea vreme, pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu, să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancțiuni contravenționale împotriva persoanelor agreate politic de el (în speță, primarii din același partid cu el, din județul Satu Mare).

Constrângerea a constat în proferarea unor amenințări directe cu destituirea din funcție, în publicarea unor articole denigratoare în presă, respectiv în efectuarea unei vizite de lucru de către Inspectorul General de Stat în Inspecția Muncii, la solicitarea inculpatului.
Scopul urmărit de inculpat, pe lângă obținerea unui folos pentru altul, (neaplicarea unor amenzi primarilor agreați în cazul constatării unor abateri pe linia relațiilor de muncă de către inspectorii ITM), a vizat două paliere:

– de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, în sensul de a dobândi, în fața membrilor partidului pe care îl conducea de puțin timp, o reputație de un bun președinte, capabil să apere interesele lor în cazul în care aceștia ar fi sancționați de instituțiile deconcentrate,

– de a-și subordona instituția publică respectivă intereselor sale patrimoniale, în contextul în care Govor Mircea Vasile și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați.

2.4 În perioada iunie-iulie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile după ce, în cadrul unei conferințe de presă, i-a solicitat inspectorul șef al ITM Satu Mare să-și dea demisia, și-a folosit în acest sens autoritatea și influența deținute de calitatea de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, pe lângă prefectul județului, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituția publică respectivă (acțiune demarată la data de 23.06.2015)”, potrivit DNA.

Știre în curs de actualizare…



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor