Victorioşi în turneul CN şi la Cupa Masterplast

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Crişul a învins puternica echipă Steaua Roşie Belgrad
Crişul a învins puternica echipă Steaua Roşie Belgrad - © FOTO: ORADEABESTPHOTO.RO
Echipa de polo juniori III a CS Crişul a avut un weekend încărcat, luând parte concomitent la două competiţii, ambele desfăşurate la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu.

Turneul secund de calificare al Zonei Nord din cadrul CN de juniori III, respectiv turneul internaţional dotat cu Cupa Masterplast. Meciurile celor două competiţii s-au desfăşurat alternativ, deoarece FR Polo nu a acceptat să modifice data turneului de calificare. Echipa Crişul, pregătită de antrenorul Cosmin Goina, a dominat ambele competiţii, câştigând toate partidele disputate. În cadrul turneului de calificare al CN, Crişul a învins Torpi Târgu Mureş cu scorul de 30-2, Viitorul Cluj cu 11-7, Minimax Târgu Mureş cu 17-3, CSM Cluj-Napoca 28-6, Corona Braşov cu 18-4 şi Prosper Oradea cu 17-8. Formaţia Prosper (antrenor Ciprian Câmpianu) este a doua echipă orădeană din competiţie. Crişul, Viitorul, Prosper şi CSM Cluj-Napoca se află pe primele patru locuri în clasamentul Zonei Nord, care asigură calificarea la turneele finale ale campionatului.

Cupa Masterplast, aflată la cea de-a 5-a ediţie, a reunit echipele Crişul Oradea, Steaua Roşie Begrad, Selecţionata Landului Renania de Nord-Westfalia (Germania) şi Lotul Naţional under 15 ani al Olandei. Crişul şi-a învins toate adversarele: 12-8 cu Steaua Roşie Begrad, 9-7 cu Renania de Nord-Westfalia şi 9-5 cu Olanda. Crişul a câştigat turneul, urmată de Steaua Roşie, Olanda şi Renania de Nord-Westfalia. Clubul orădean a invitat la turneu loturile naţionale U 15 şi U 16 ani ale României, dar FR Polo nu a răspuns invitaţiei.

Lotul echipei de juniori III a CS Crişul a avut următoarea componenţă: Mihai Iovan, Horian Bărcan – portari; Marius Budurean, Alex Ihos, Dominic Sava, Darian Luncan, Sebastian Oltean, Cristian Barna, Cezar Stoica, Alex Murg, Nichita Ilisie, Egon Majoros, Alex Laza, Horaţiu Ilisie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase