Voleibalistii oradeni au fost aproape de surpriza

De Gavril Nutiu
1Comentariu
„Leii” orădeni le-au dat de furcă timişorenilor
„Leii” orădeni le-au dat de furcă timişorenilor
Echipa de volei masculin CS Atletic LPS Bihorul a debutat în ediţia 2012/2013 a Diviziei A2, Seria Vest, pe terenul uneia din favoritele la câştigarea seriei, U Timişoara, formaţie recent retrogradată din prima divizie.

Gazdele s-au impus cu scorul de 3-2 (25-20, 25-22, 18-25, 22-25, 25-22), dar „leii orădeni” şi-au vândut scump pielea, fiind aproape de a furniza o surpriză chiar pe terenul timişorenilor. Echipa gazdă a câştigat primele două seturi după dispute echilibrate, dar formaţia lui Rodian Achimescu a revenit puternic în joc, adjudecându-şi seturile III şi IV, pe fondul unui joc foarte bun. Oaspeţii au început bine şi setul decisiv, conducând cu 3-1, dar timişorenii şi-au revenit la timp din şoc, au reechilibrat jocul şi au gestionat mai bine finalul setului, adjudecându-şi victoria în derby-ul vestului.

Antrenorul Rodian Achimescu a aliniat echipa: Lung (căpitan), Abrudan, Drăgan, A. Achimescu, Drinceanu, Nan, Chereji (libero). Au mai jucat: Vornicu, Crişan, Ursachi. Tehnicianul orădean a remarcat jocul bun al echipei, în pofida înfrângerii: „Sorţii au făcut să întâlnim, la debut, cea mai bună echipă a seriei. Chiar dacă am avut o perioadă scurtă de antrenamente, băieţii s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să ţină pasul cu mai experimentata echipă bănăţeană, fapt pentru care îi felicit.A fost un meci spectaculos, cu faze de volei de înaltă clasă, între echipele care îşi vor disputa fotoliul de lider al seriei. Ţin să remarc jocul bun prestat de mezinii echipei, Bogdan Nan şi Sebi Chereji, care au suplinit cu brio plecările lui Tebieş şi Fărcanea”, a afirmat Rodian Achimescu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor