Vor urca „Treptele iubirii”

Vor urca „Treptele iubirii”
Este iubirea o loterie? Dacă suntem norocoși vom fi printre favoriții lui Eros, iar dacă nu… vom suferi?

Sau există o artă de a iubi, iar norocul ți-l faci singur, înțelegând cum se cultivă acest sentiment sublim, care ne poate duce până la înțelegerea misterelor Universului, după cum au transmis înțelepții. Toate aceste subiecte vor fi dezbătute în cadrul temei „Treptele iubirii” de la Cafeneaua filosofică a Asociaţiei Culturale Noua Acropolă, marti, 24 februarie, de la ora 19:00, de Dragobete.

„O sumă de sentimente și trăiri buclucașe adunate sub numele de iubire ne oferă o suită de provocări mai mult sau mai puțin plăcute. Uneori aceasta ne aduce entuziasm, bucurie, speranță… dar, alteori confuzie și deznădejde. În cadrul discuțiilor, pornind de la dialogul platonic «Banchetul», vom căuta să clarificăm felul în care iubirea se manifestă… de la iubirea pătimașă și dependentă, până la un sentiment plenar capabil să ne ofere accesul înspre valori perene. Totodată, se vor aborda etapele cultivării acestui sentiment: atracția formelor, aprecierea talentelor și calităților morale, ajungând până la dragostea pentru Adevăr!”, anunţă organizatorii.

Intrarea este liberă!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !