Ziua Mondiala a Teatrului

Ziua Mondiala a Teatrului
Cu această ocazie, orădenii au posibilitatea să vizioneze piesa „Desculţ în parc”.

Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea marchează, duminică, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului. În această zi specială, actorii orădeni vor prezenta o piesă deosebit de longevivă şi de iubită de spectatori. Este vorba de piesa „Desculţ în parc”, adaptare după un scenariu de Neil Simon, în regia artistică a lui Sebastian Lupu.

Spectacolul va avea loc duminică, 27 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 18.00 şi are o semnificaţie jubiliară, marcând cea de-a cincizecea reprezentaţie a piesei, de la premiera din 21 septembrie 2008. O sclipitoare comedie romantică, „Desculţ în parc” înfăţişează eforturile a doi tineri căsătoriţi de a-şi construi viaţa împreună şi, mai ales, de a-şi armoniza personalităţile ce dau naştere la manifestări şi sentimente adeseori contradictorii.

 Solidaritate artistică

„În fiecare an, în 27 martie, comunitatea internaţională a iubitorilor de artă celebrează Ziua Mondială a Teatrului. Începând din anul 1961, diverse evenimente teatrale naţionale şi internaţionale sunt organizate pretudindeni pentru a marca această sărbătoare: întâlniri ale oamenilor de teatru, vizionări de spectacole gratuite sau de caritate, flash-mob-uri, concursuri de creaţie, decernări de premii, work-shopuri, dezbateri, ziua porţilor deschise, parade, emisiuni radio şi TV, programarea de festivaluri naţionale şi internaţionale în jurul acestei date.

Unul dintre cele mai importante evenimente este transmiterea Mesajului Internaţional de Ziua Mondială a Teatrului. Primul Mesaj Internaţional de acest fel a fost scris de Jean Cocteau în 1962. În acest an, Mesajul Internaţional a fost redactat de Jessica Kaahwa, dramaturg, regizor, doctor al Universităţii din Maryland, SUA şi actualmente profesor în cadrul Departamentului de Muzică, Dans şi Teatru la Universitatea Makerere, Uganda”, spune Daniel Vulcu, directorul artistic al Teatrului de Stat din Oradea.

Ziua Mondială a Teatrului reprezintă şi momentul de vârf al Campaniei Naţionale a UNITER – „Artiştii pentru artişti”, iniţiată şi organizată din 2002, care vizează sprijinirea artiştilor vârstnici din toată ţara. Dincolo de solidaritatea artistică promovată de campanie, se încearcă mai ales sensibilizarea opiniei publice cu referire la situaţia artiştilor pensionari, prin atragerea de parteneri, finanţatori, donatori, sponsorizări, etc. Astfel, toate încasările obţinute la spectacolul „Desculţ în parc” din 27 martie 2011, ca şi la toate spectacolele programate în aceeaşi zi în toate teatrele din România, vor fi direcţionate către această campanie.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !