„Verii” din Ţara Galilor

. Pâna în anul 1934 Pembroke si Cardigan erau considerate ca fiind doua varietati ale aceleiasi rase. Tot în anul 1934 este notata aparitia în Statele Unite si acceptarea de catre American Kennel Club a rasei Pembroke Welsh Corgi iar în 1937, în SUA a luat fiinta „Clubul Pembroke Welsh Corgi”.
Istoria exacta a rasei Pembroke Welsh Corgi este pierduta în negurile vremii si nu putem decât sa-i speculam originile. O teorie cu privire la istoricul acestor rase, propusa de catre W.Lloyd-Thomas, noteaza faptul ca Pembroke si Cardigan sunt doua rase distincte care nu au nici o legatura una cu cealalta. Astfel, el considera ca Pembroke Welsh Corgi este un reprezentant al grupului Spitz, care include si rasele Schipperke, Pomeranian, Keeshond sau Samoyed. Principalele caracteristici ale acestei rase sunt urechile erecte, nasul ascutit si coada „ondulata”. Despre Cardigan Welsh Corgi se spune ca descinde din familia Teckelilor, principalele sale caracteristici fiind corpul lung, pieptul larg si picioarele scurte. W.Lloyd-Thomas este de parere ca stramosii rasei Cardigan Welsh Corgi au fost adusi în Anglia de catre triburile celtice venite din Europa Centrala, probabil în preajma anului 1200 î.Hr. Cât priveste rasa Pembroke , aceasta ar fi fost adusa pe teritoriul Angliei în jurul anului 1107 d.Hr. de catre tesatorii flamanzi fiind folosita apoi de catre fermierii din zona de câmpie ce poarta numele de Pembroke. Pe de alta parte Cardigan Welsh Corgi erau folositi în zonele muntoase ce împrejmuiesc orasul Cardigan. Având în vedere ca cele doua localitati Pembroke si Cardigan erau despartite de munti, este putin probabil ca cele doua rase sa fi fost prezente în aceeasi zona, în acelasi timp. Poate va veti întreba cum se explica similaritatile dintre cele doua rase? Lloyd Thomas pune acest aspect pe seama aparitiei rasei Cardigan la fermele din sudul Angliei fapt care a influentat „modificarea” rasei Pembroke.
Oricare ar fi originile acestora, un lucru este cert: atât Pembroke cât si Cardigan si-au câstigat cu greu existenta. În neînduplecatii munti ai Tarii Galilor, viata fermierilor, a familiilor acestora si implicit a câinilor, nu era deloc usoara. Un câine trebuia sa fie utilizat în mai multe scopuri: vânatoarea de pasari, de rozatoare, pazitul ratelor si al gâstelor domestice, al oilor si al vitelor, uneori fiind nevoit sa vâneze chiar pentru a supravietui.
Clifford Hubbard, cel mai renumit cercetator al rasei Cardigan Welsh Corgi (una dintre lucrarile sale se intituleaza „The Cardiganshire Corgi”), noteaza faptul ca rasa este atestata înca din secolul al XII-lea si ca este foarte probabil ca ea sa fi existat si în perioada domniei lui Hywel Dda, Regele galilor (sec.X).
Iris Combe, în lucrarea sa „Herding dogs: their origins and development in Britain” („Originea si dezvoltarea câinilor de turma din Anglia”) mentioneaza faptul ca Welsh Corgi este strâns legat de Norwegian Lundehund-un câine norvegian de vânatoare.
Romanii au fost primii care au clasificat câinii în trei mari grupe:
-„Canis villatica” sau câinii de casa. Aceasta categorie include probabil toate rasele folosite pentru paza si protectie;
-„Canis pastoralis” sau câinii de stâna;
-„Venatici” sau câinii folositi în diferite competitii.
Câinii de stâna sau cei folositi pentru paza vitelor pot fi cu usurinta divizati în trei categorii: câinii pastorali (oricare câine legat de viata rurala, folosit pentru paza vitelor sau a oilor); câinii de cireada (câinii atent selectionati de catre pastor sau vacar pentru instinctele naturale cu care sunt înzestrati) si câinii de turma.
Primul Cardigan Welsh Corgi „cu acte” a fost Bob Llwyd, roscat cu marcaje albe, unul dintre cei mai „influenti” masculi ai anilor 1920 si cel care a stat la baza primului standard al rasei. Unul dintre fiii acestuia, masculul Golden Arrow, a fost primul campion (1928-1931) din istoria rasei. În jurul anului 1930, Pembroke Welsh Corgi a început sa se bucure de o popularitate tot mai crescuta: ducele de York le-a facut cadou ficelor sale un pui de Pembroke, pe nume Rozavel Golden Eagle. Printesa Elisabeta (actuala regina Elisabeta II) s-a atasat foarte mult de acest catelus si astfel, Pembroke Welsh Corgi a ramas rasa favorita a familiei regale. Cât priveste etimologia cuvântului „Corgi”, acesta are la baza doua cuvinte galeze: „cor” (pitic) si „ci” (câine), rezultând, în traducere libera, sintagma „câine pitic”. „Ci” devenind „gi” a luat nastere cuvântul „Corgi”. O alta interpretare are la baza expresia „cur dog” (câine de lucru sau câine pitic) sau, pur si simplu, cuvântul „cur” care înseamna „potaie”. Aceasta interpretare o întâlnim în vechile dictionare, de exemplu cel al lui Wyllam Salesbury`s („A Dictionary in Englyshe and Weslhe”, Londra, 1574) unde se face referire la „Korgi ne gostoc” („potaie”).

Pembroke Welsh Corgi
Standard FCI nr.39/28.11.2003.
Tara de origine: Marea Britanie
Data publicarii standardului valid: 29.10.2003.
Utilizare: câine de stana
Clasificare FCI: Grupa I a câinilor de stâna si de cireada (cu exceptia Swiss Cattle Dog), sectiunea I Câini de stâna, fara probe de lucru.
Aspect general: chiar daca este scund este un câine puternic, cu o constructie solida, activ, vioi.
Caracteristici principale: este foarte îndraznet si iubeste munca.
Temperament: mereu prietenos, niciodata agitat sau agresiv; este foarte loial, blând cu copiii; nu este timid; trebuie dresat ferm, dar în nici un caz brutal.
Cap: ca forma si aspect seamana cu capul unei vulpite; expresie inteligenta, atenta, teasta destul de lata si tesita între urechi, stop moderat; bot putin cam tuguiat/alungit; trufa neagra; maxilare puternice; dentitie corecta si muscatura în foarfece; ochi rotunzi, de dimensiune medie, maronii, „asortându-se” cu nuanta robei, în special brun închis; urechi ciulite, de lungime moderata, putin rotunjite la vârfuri; linia care pleaca din vârful nasului.
Gât: destul de lung.
Corp: de lungime medie; vazut de sus, forma lui este usor alungita; piept larg, coborât; spate drept; abdomen usor ridicat, ascendent spre posterior.
Coada: în mod natural este scurta sau cupata la nastere.
Membre: membrele anterioare sunt scurte, groase si cât se poate de drepte, partea de sus mulându-se în jurul pieptului; oase puternice; membrele posterioare scurte, puternice si flexibile; labe ovale, degete puternice, arcuite, bine strânse, doua degete din mijloc sunt putin mai lungi decât cele din exterior; unghii scurte.
Miscare: libera, activa.
Roba: par de lungime medie, subpar scurt si des.
Culoare: roscat, nisipiu, culoarea caprioarei, roscat negru cu pete de foc, cu sau fara marcaje albe pe membre, stern, gât si cap; sunt permise câteva pete albe pe cap si pe fata.
Înaltime: aproximativ 25,4-30,5 de cm.
Greutate: masculii cântaresc între 10 si 12 kg iar femelele între 10 si 11 kg.
N.B. Masculii trebuie sa aiba doua testicule, normal dezvoltate, complet coborâte în scrot.

Pentru ca exista foarte multe asemanari între Pembroke si Cardigan Welsh Corgi (nr. standard 38), nu vom aminti si standardul acestuia din urma, ci vom puncta doar micile deosebiri dintre ei: Cardigan Welsh Corgi necesita un periaj zilnic în timp ce Pembroke poate fi toaletat o data pe saptamâna; Cardigan este mai masiv decât Pembroke, dar pieptul sau nu este la fel de lat; la Cardigan, membrele anterioare sunt pozitionate usor catre exterior, are labele mai mari, rotunde si compacte. Daca Pembroke poseda o coada scurta sau cupata, Cardigan beneficiaza de o coada relativ lunga, bogat îmblanita, purtata jos în stare de repaus; Cardigan Welsh Corgi poate avea orice culoare, cu sau fara marcaje albe. Singura conditie este aceea ca albul sa nu fie culoarea dominanta. Înaltimea la care poate ajunge un Cardigan este de aproximativ 30 de cm iar greutatea se situeaza între 12 si 15 kg.

Ca si Bassethoundul sau Teckelul, Welsh Corgi este predispus la afectiuni ale coloanei vertebrale. Tocmai din acest motiv nu trebuie lasat sa sara de la înaltime sau sa topaie pe scari. Aveti mare atentie în ceea ce priveste alimentatia, pentru ca poate deveni repede obez! Daca este plimbat destul de des si i se acorda atentia cuvenita, se poate adapta si conditiilor oferite de un apartament si vietii de la oras.

Mihaela Istrate
Articol din revista Dog magazin
www.dogmagazin.ro