Toyota Prius este cel mai bine vandut model hibrid in intreaga lume si sarbatoreste anul acesta 10 ani de cand se comercializeaza.
Think Global, producatorii norvegieni ai viitorului model de oras 100% electric Think, au anuntat ca au ajuns la un acord cu gigantul energetic american Ener1 in privinta furnizarii de baterii litiu-ion necesare functionarii modelului aflat astazi in faza conceptuala.
Odata trecuta in maini private, deciziile la compania americana se succed cu o rapiditate deosebita. Dupa ce au renuntat la definitivarea proiectului Imperial, acum americanii ar putea lichida alte cinci nume din gama.
Precum bine se stie, concernul din Wolfsburg lucreaza intens la una dintre cele mai importante masini din istoria companiei, ce s-ar putea dovedi peste ani de zile chiar mai importanta decat a fost Golf in urma cu trei decenii.
Pe 24 octombrie, constructorul german va prezenta la salonul auto japonez un concept-car care va incerca sa elimine orice speculatie privind marimea, forma generala si linia de design a viitorului mini A1.
Lupta dusa de producatorii auto pe teritoriul accidentat al masinilor 4X4 genereaza o serie de modele noi de calasa mica.
Porsche a prezentat in standul din timpul SIAB-ului 5 din modelele la mare cautare in Romania.
Familia de utilitare a companiei americane primeste un nou turbo diesel, care, cel putin pentru moment, nu prea are rival in clasa lui.
Poate cel mai interesant Saab din ultimii 30 de ani, Turbo X este masina care marcheaza un nou punct de cotitura in istoria firmei, propunand o putere similara cu a vechiului Subaru Impreza STI si… tractiune pe toate rotile, similar cu acelasi Subaru Impreza STI.
powered by Surfing Waves
Cultură
Asociaţia Italiani in Bihor organizează acest eveniment cu scopul de a susține costurile tratamentelor medicale la spitale din străinătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat trimis de Primăria Oradea, sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 07:00 și 19:00, se închide circulația rutieră pe sub podul de cale ferată de pe strada Codrilor, în zona Aquapark Nymphaea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi tineri, de 19, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Dobrești, au fost reținuți de polițiști sub acuzația de furt, după ce ar fi furat combustibil din rezervorul unui excavator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii din 30 de localități aparținând comunelor Drăgănești, Buntești, Rieni, Lazuri de Beiuș și Pietroasa vor putea beneficia de alimentare cu gaze naturale, după ce noile sisteme de distribuție au fost puse în funcțiune în cursul zilei de 29 octombrie.
1
Economic
Fermierii din județul Bihor mai au la dispoziție două săptămâni pentru a solicita fonduri europene de până la 50.000 de euro destinate dezvoltării fermelor de mici dimensiuni.
Economic
Piețele financiare nebancare din România și-au menținut stabilitatea în prima jumătate a anului 2026, în ciuda incertitudinilor economice internaționale.
România
Traficul rutier a fost oprit vineri dimineața, 30 octombrie pe DN7, pe Valea Oltului, în urma unui accident în care au fost implicate două camioane și un autoturism
FC Bihor
Etapa a doua s-a dovedit una interesantă în Grupa C a Cupei României, unde două echipe din Liga 2 au reușit să producă surprize.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe drumul județean 191, în localitatea Viișoara.